În anul dedicat familiei şi Căsătoriei creştine cei interesaţi au posibilitatea de a face cateheze în propriile familii. Odată cu revista "Lumina creştinului" ajunge în casele cititorilor şi un supliment conţinând o cateheză.
Familia este celula de bază a Bisericii şi a societăţii. De sănătatea ei spirituală şi de binele ei depind împlinirea fiecărui membru şi mersul societăţii. Materialul din supliment se doreşte a fi un ajutor pentru cititori. Se adresează tuturor celor care năzuiesc spre îmbunătăţirea vieţii lor de familie. Scopul este de a-i ajuta pe soţi să se regăsească ca familie, de a creşte împreună, de a înţelege mai bine planul lui Dumnezeu cu privire la Căsătorie şi de a se apropia mai mult de acela care a fondat Căsătoria. Pentru tineri este un real ajutor în pregătirea pentru viitorul lor.
Se recomandă ca parcurgerea textelor să se facă împreună cu soţul sau soţia. Cateheza necesită timp şi aprofundare. Este de preferat să se citească întrebările cu glas tare şi să se răspundă la ele. E posibil ca răspunsurile să fie baza unor discuţii dintre soţi, care, dacă se vor desfăşura cu răbdare şi înţelepciune, vor face bine, mărind comuniunea dintre ei. La final este bine ca soţii să se roage împreună, cerând de la Dumnezeu puterea de a pune în practică ceea ce au descoperit că îi ajută în a înainta în viaţa de familie.
Cei care nu sunt căsătoriţi sau nu au cum să studieze cateheza împreună cu partenerul, să încerce să parcurgă textele singur.

