În luna aprilie 2020, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţarea primului centru de îngrijire la domiciliu din Dieceza de Iaşi, în municipiul Roman. În tot acest timp, îngrijirea la domiciliu a presupus implicare şi responsabilitate socială, angajare şi devotament pentru oameni şi sănătatea lor. A fost un moment de debut al unui drum frumos, presărat cu multă dăruire şi pasiune pentru slujirea aproapelui.

Încă de la înfiinţare, scopul Programului "Servicii de Îngrijiri la domiciliu" a fost acela de a acorda asistenţă socială şi îngrijire medicală la domiciliu persoanelor, care prin condiţia lor fizică şi/sau psihică sunt izolate la pat sau la domiciliu. De asemenea s-a pus un accent deosebit pe creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, imobilizate la pat sau la domiciliu.

La ceas aniversar dorim să mulţumim în mod deosebit oamenilor care au depus toate eforturile pentru ca persoanele vârstnice asistate să simtă iubirea aproapelui.

Redăm în rândurile următoare mărturia doamnei Maricica Andaraş. Îi mulţumim pentru toată munca depusă din anul 2001 şi până în prezent. Doamna Maricica a făcut parte din echipa CID Roman în calitate de coordonator centru şi a reuşit cu multă răbdare, implicare şi dăruire să formeze membrii echipelor de îngrijire, de la nivel local, să fie deschisă faţă de nevoile comunităţii, să creeze relaţii şi parteneriate la nivel local, astfel încât activitatea să fie organizată optim şi profesionist în sprijinul beneficiarilor centrului.

"Centrul de Îngrijire la Domiciliu Roman (CID Roman) şi-a început activitatea în luna aprilie 2000, sub îndrumarea şi coordonarea pr. Claudiu Iştoc, care a fost desemnat atunci de PS Petru Gherghel să înfiinţeze Asociaţia Caritas Roman. Pe lângă CID Roman, aici funcţionau un cabinet stomatologic, o farmacie şi un cabinet de medicină generală, precum şi un centru social pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate (persoane vârstnice, familii cu mulţi copii, fără nici un ajutor).

În luna aprilie 2001, am ajuns şi eu la acest centru, cu scopul de a munci la îngrijiri la domiciliu (părintele Claudiu chiar a menţionat că are nevoie de o persoană cu experienţă). Menţionez că lucram deja de ceva timp la Spitalul Municipal Roman. La început am activat ca voluntar, pentru a învăţa şi eu ce implica această muncă de îngrijire la domiciliu. Trebuie să recunosc că şi pentru mine era totul nou în privinţa activităţii de acest fel. Sinceră să fiu, la început mi s-a părut foarte greu, pentru că una este să munceşti pe o secţie de spital sau într-un cabinet medical şi alta este să mergi din casă în casă şi să oferi servicii medicale, în condiţii uneori improprii desfăşurării actului medical.

Dar m-a impresionat mult reacţia celor la care mergeam. Cu lacrimi în ochi, spuneau că nu le vine a crede că mergem acasă la ei să le măsurăm tensiunea arterială, pulsul, glicemia, să le facem injecţii, să schimbăm pansamente, să le facem recuperare medicală etc.

Din anul 2003, acest centru a fost asimilat Centrului Diecezan Caritas Iaşi, sub coordonarea domnişoarei doctor Gema Băcăoanu şi binecuvântarea Mons. Grigore Duma. Acest lucru a constituit un pas important spre perfecţionarea personală şi a serviciilor medico-sociale oferite la Roman. Cursurile de formare la care am participat mi-au deschis orizonturi noi de cunoaştere şi mi-au dat posibilitatea să cunosc colegi din Caritas, din întreaga ţară, implicaţi în munca de îngrijire la domiciliu.

Sunt recunoscătoare formatorilor de atunci, precum sr. Cristophora şi doamna Barden, care ne-au prezentat sistemul de lucru după modelul colegilor de la Caritas Münster din Germania. Aspecte importante ale muncii la domiciliul pacienţilor, precum mobilizarea, comunicarea, practici medicale de îngrijire, escare, planul de organizare săptămânal şi numărul de vizite, dar şi colaborarea cu instituţiile şi autorităţile statului etc., toate au fost bine sedimentate atunci.

Printr-un binecuvântat context, dat de Dumnezeu, am avut asigurată locaţia centrului, materialele necesare activităţii, instrumentarul şi autoturismele necesare deplasării lucrătorilor la domiciliile beneficiarilor. Tuturor celor din structurile diecezane, naţionale sau internaţionale ale Caritas le suntem profund recunoscători. Cu ajutorul lor cei 22 de lucrători (asistenţi medicali, asistenţi sociali, îngrijitori) care şi-au unit destinele cu acest centru în decursul celor 20 de ani de existenţă ale CID Roman, au oferit servicii medico-sociale la aproximativ 3.000 de beneficiari.

După cei 19 ani trăiţi la CID Roman, mă încearcă un puternic sentiment de recunoştinţă pentru şansa de a lucra aici şi că am fost inspirată să răspund cu un mare «Da», provocării de a lucra în marea familie Caritas.

Nu a fost uşor, dar, privind în urmă, cred că Dumnezeu nu mi-a cerut să reuşesc în toate aspectele muncii de îngrijire la domiciliu. El mi-a cerut să încerc şi să-mi aduc umila contribuţie. Restul el a făcut.

Timp de 19 ani, am plecat din acest centru la sfârşitul programului fie veselă, fie îngândurată, sănătoasă sau bolnavă, optimistă sau pesimistă, în armonie sau în fireşti nepotriviri de opinie cu mai tinerii mei colegi. Dar, de fiecare dată, mi-am dorit să mă întorc a doua zi la centru, consumată de dorul de colegi şi de beneficiari, condusă cu siguranţă de Dumnezeu şi patroana spirituală a centrului nostru, sfânta Elisabeta a Ungariei.

Mi-am văzut unicul copil crescând şi împlinindu-se ca om în acest interval. Odată cu el, am crescut şi format tinerii mei colegi, cărora le mulţumesc pentru colaborare şi răbdare. Sper că, acolo unde lucrează acum, după anii frumoşi de formare de la CID Roman, să spună cu sfântă mândrie «Eu am lucrat şi m-am format la Caritas»".

Cu recunoştinţă,

Maricica ANDARAŞ - asistent medical coordonator CID Roman 2001-2020

Mulţumim tuturor partenerilor şi colaboratorilor care au făcut posibilă înfiinţarea şi funcţionarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu Roman: Caritas Münster, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Asociaţia Caritas Roman, Parohiile romano-catolice din Roman, Sagna, Tămăşeni şi Adjudeni, Consiliul Local Tămăşeni, Consiliul Local Sagna, Direcţia de Asistenţă Socială Roman, Serviciul Public de Asistenţă Socială Tămăşeni si Sagna, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ, Şcoala Gimnazială Tămăşeni,

Suntem recunoscători de asemenea tuturor oamenilor de bunăvoinţă care au dăruit din timpul sau bunurile lor pentru binele beneficiarilor noştri. Bunul Dumnezeu să le răsplătească eforturile!

La mulţi ani, CID Roman!

Antonina Dogariu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Caritas Iaşi: La 20 de ani de la înfiinţarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu Roman