Eminenţa Sa cardinalul Kazimierz Nycz, arhiepiscop de Varşovia, se află în vizită în Dieceza de Iaşi, în perioada 7-11 septembrie 2017.
După sosirea pe Aeroportul Iaşi, Eminenţa Sa, însoţit de PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, a vizitat Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", unde a participat la încheierea primei serii din cadrul cursurilor de formare pentru preoţi, împărtăşind participanţilor câteva gânduri despre documentul "Amoris laetitia" şi despre situaţia familiilor din Polonia. La ora 18.00, cardinalul a prezidat sfânta Liturghie în latină în capela Seminarului. În aceeaşi seară a vizitat catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" şi Episcopia.
Vineri, 8 septembrie, programul include vizitarea mănăstirilor Voroneţ, Suceviţa, cu o scurtă oprire în Parohia Gura Humorului, iar la ora 17.00 va prezida Liturghia de consacrare a altarului bisericii catolice "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din filiala Arbore a Parohiei Soloneţu Nou, avându-l alături pe PS Petru Gherghel.
Sâmbătă, 9 septembrie, va vizita sanctuarul de la Cacica, iar în biserica din Soloneţu Nou va concelebra sfânta Liturghie la ora 11.00, avându-l alături pe PS Petru Gherghel, şi va participa la Sărbătoarea Recoltei. După-amiaza, va vizita comunităţile din Pleşa şi Poiana Micului. Seara, la ora 17.00, episcopul Gherghel va prezida Liturghia din biserica din Barticeşti, unde trei surori vor depune voturile perpetue în Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive", în prezenţa superioarei generale, sora Speranza Montecchiani.
Duminică, 10 septembrie, la ora 11.00, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11, PS Petru Gherghel, împreună cu cardinalul Kazimierz Nycz, va sfinţi biserica din localitatea Bulai (Parohia Moara) şi va consacra noul altarul. Sub altar vor fi depuse moaştele fericitului Jerzy Popiełuszko, preot martir şi ale fericitului martir Vladimir Ghika. După-amiaza va vizita biserica din Suceava.
În ultima zi a vizitei, cardinalul va reveni la Iaşi, de unde, în cursul după-amiezii, va decola la bordul unei curse aeriene spre Viena.
Cardinalul Kazimierz Nycz, pe atunci episcop auxiliar de Cracovia, a mai fost în Dieceza de Iaşi, la 9 martie 1996, la Siret, la împlinirea a 625 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Siret (primul episcop al acelei Episcopii a fost tot un polonez, Andrei Wasilo de Jastrzebiec), în aceeaşi zi făcând şi o vizită la Casa Polonă din Suceava.
*
Cardinalul Kazimierz Nycz s-a născut la 1 februarie 1950. În 1967 a început studiile la Seminarul Mitropolitan din Cracovia. A fost hirotonit preot la 20 mai 1973 de episcopul Julian Groblicki. În 1976 a obţinut masteratul în teologie la Facultatea Teologică Pontificală din Cracovia. În 1981 a susţinut doctoratul la Universitatea Catolică din Lublin, cu teza "Implementarea reînnoirii catehetice a Conciliului Vatican II în Arhidieceza de Cracovia". Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit la 14 mai 1988 episcop auxiliar de Cracovia şi episcop titular de Villa Regis, primind consacrarea episcopală la 4 iunie în acelaşi an. Ca moto al slujirii sale episcopale, episcopul Nycz a adoptat cuvintele "Ex hominibus, pro hominibus" ("Dintre oameni, pentru oameni"). Între anii 1988 şi 2004, episcopul Nycz a fost vicar general al Arhidiecezei de Cracovia. La 9 iunie 2004, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop al Diecezei de Koszalin-Kołobrzeg, unde a slujit până în anul 2007, când, la 3 martie, papa Benedict al XVI-lea l-a numit arhiepiscop mitropolit de Varşovia. Pe lângă misiunea de arhiepiscop, el a fost numit episcop pentru catolicii răsăriteni din Polonia, la 9 iunie 2007. Este cardinal al Bisericii Catolic din 20 noiembrie 2010. La 29 decembrie 2010 a fost numit membru al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi al Congregaţiei pentru Cler. A fost unul dintre cardinalii electori care au participat în anul 2013 la conclavul care l-a ales pe papa Francisc.
Ovidiu Bişog
