În perioada 18-21 martie 2012, în Parohia Romano-Catolică "Înălţarea Domnului" din Câmpulung Moldovenesc au avut loc patru zile de misiuni populare cu ocazia vizitei Preacuratei Fecioare Maria, prin prezenţa Icoanei sale miraculoase de la sanctuarul diecezan din Cacica.
Au fost zile în care biserica noastră s-a transformat într-un adevărat loc de pelerinaj, rugăciune şi meditaţie, credincioşii catolici, greco-catolici şi ortodocşi fiind martorii unui eveniment cu adevărat istoric.
Duminică, 18 martie 2012, în jurul orei 16.45, în faţa bisericii romano-catolice din Câmpulung Moldovenesc, parohul comunităţii, părintele Petru Bişog, alături de părintele Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, alţi preoţi invitaţi şi un mare număr de credincioşi au primit în aplauze şi cântări Icoana Sfintei Fecioare. După primirea solemnă a Icoanei s-a celebrat sfânta Liturghie de deschidere a misiunilor populare prezidată de părintele decan, cu această ocazie începând şi seria de predici susţinute de părintele Felix Roca jr., vicar parohial în comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Oneşti.
Luni, 19 martie 2012, în solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale, Tatăl purtător de grijă a Pruncului Isus şi soţul preacurat al Sfintei Fecioare, în cadrul sfintei Liturghii, s-a adus laudă Sfintei Familii, sfântului Iosif, modelul tuturor taţilor de familie care a pus datoria, încrederea, demnitatea şi dragostea faţă de Dumnezeu deasupra tuturor prejudecăţilor vremii.
Predica părintelui Felix Roca jr. ne-a făcut să luăm în considerare până la sfârşitul zilelor noastre exemplul Sfintei Familii şi a sfântului Iosif, exemplu de fericire dobândită prin muncă, ordine, cumpătare, răbdare, încredere şi dăruire faţă de Dumnezeu.
Înaintea fiecăror sfinte Liturghii, atât în zilele de 19 şi 20 martie s-a recitat rugăciunea sfântului Rozariu ca o dovadă în plus de dragoste a credincioşilor faţă de Sfânta Fecioară.
Miercuri, 21 martie, ultima zi a vizitei Icoanei Sfintei Fecioare, s-a celebrat devoţiunea Căii Sfintei Cruci meditând suferinţele Mântuitorului, dar şi ale Maicii Preacurate. A urmat celebrarea sfintei Liturghii de încheiere a vizitei Icoanei Sfintei Fecioare şi a misiunilor populare prezidată de Excelenţa Sa Preasfinţitul Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei de Iaşi. Comunitatea din Câmpulung Moldovenesc a perceput prezenţa Preasfinţitului nu doar ca o bucurie, ci şi ca o încununare a celor patru zile de har a vizitei Icoanei Sfintei Fecioare, moment istoric ce ne-a întărit în credinţă, speranţă şi dragoste.
Maică Preacurată a Domnului, revarsă o rază de frumuseţe, lumină şi bucurie peste toţi cei care te venerează, te cinstesc, te laudă, te aclamă ca Regină! Noi avem siguranţa că ochii tăi, care au plâns pe pământul stropit de sângele Mântuitorului, se îndreaptă pe mai departe spre această lume, pradă încă slăbiciunilor şi păcatului. Noi spre tine îndreptăm rugăciunile noastre invocând uşurare în greutăţile vieţii şi mila ta preabună. Mijloceşte har şi binecuvântare asupra comunităţii noastre parohiale, asupra întregii Bucovine, asupra Diecezei de Iaşi, asupra ţării noastre şi a întregii lumi. Amin.
Dr. Agnes Pal
Fotografii de la misiunile din Parohia Câmpulung Moldovenesc au fost publicate şi pe situl parohial www.parohiacampulung.ro si aici.
