Duminică, 20 septembrie 2015, doi tineri, fraţii Răzvan-Andrei Cadar şi Marius-Cristinel Cadar, care prin impunerea mâinilor şi rugăciunea consacratorie a PS Francesco Marino, episcop de Avellino, în ziua de 8 septembrie 2015, au fost hirotoniţi preoţi pentru Dieceza de Avellino, împreună cu familiile lor şi întreaga comunitate au celebrat prima lor sfântă Liturghie în satul natal, Călugăreni, în biserica romano-catolică "Schimbarea la Faţă", mulţumind lui Dumnezeu pentru harul consacrării întru Cristos. Alături de preoţii nou-sfinţiţi au fost 15 preoţi împreună cu PS Francesco Marino, episcop de Avellino.

Întreaga comunitate Călugăreni, dar şi persoane din comunităţile învecinate, împreună cu familia şi preoţii participanţi, la ora 10.30, au aşteptat sosirea celor doi preoţi la crucifixul din centrul satului, unde au fost primiţi cu aplauze, flori şi multă bucurie în suflete. După binecuvântare şi urările de bun venit, însoţiţi de cântările corului, ne-am îndreptat spre biserică.

Emoţionant a fost momentul oferirii darurilor când familia şi părinţii celor doi preoţi au adus la treptele altarului daruri.

La sfârşitul Liturghiei, un grup de copii şi tineri au recitat poezii, au dansat, au cântat şi au oferit buchete frumoase de flori primiţianţilor, episcopului şi celorlalţi preoţi.

La finalul acestei sărbători, preoţii nou-sfinţiţi au mulţumit bunului Dumnezeu, părinţilor pentru darul vieţii, pr. paroh Ciprian Bişoc, preoţilor care i-au îndrumat în drumul lor spre sfânta Preoţie (pr. Silvestru Bejan şi pr. Iosif Zediu), celorlalţi preoţi, seminariştilor, profesorilor, corului, binefăcătorilor şi tuturor celor de faţă pentru sprijinul, rugăciunea lor în timpul formării lor spre Preoţie şi pentru primirea frumoasă pregătită de întreaga comunitate. Un gând de mulţumire au ridicat la Domnul şi pentru pr. Mihai Cucuteanu, care le-a fost îndrumător.

Cinste comunităţii Călugăreni, binecuvântată anul acesta cu doi noi preoţi!

Matilda Verde

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 septembrie: Călugăreni: Dublă primiţie