Marţi, 14 august 2012, seara, la ora 18.00, am participat la Liturghia tinerilor, care a fost prezidată de PS Aurel Percă şi PS Anton Coşa alături de alţi aproximativ 50 de preoţi. Sfânta Liturghie a fost animată de către formaţia de tineri a Parohiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Oneşti şi tinerii voluntari.

Cuvântul de învăţătură ne-a fost împărtăşit de către pr. Cristinel Fodor care ne-a demonstrat cât de important este să facem un gest frumos pentru Dumnezeu, mai ales în momentul în care ajungem acasă. Sunt lucruri care în aparenţă par inutile, însă trebuie să pătrundem în profunzimea lor pentru a le înţelege. De asemenea, trebuie să reţinem că lui Dumnezeu nu-i place urâtul, ci doar frumosul. În acest sens, ne-a oferit exemplul unui cioban care, fiind plecat cu oile, din luna aprilie până în toamnă nu se afla decât pe munte. Chiar dacă nu reuşea să ajungă la sfânta Liturghie, în fiecare duminică el îmbrăca hainele de sărbătoare pentru că Dumnezeu îl vedea. La fel şi noi, ar trebui să ne îmbrăcăm sufletele în mod regulat.

Extravaganţa iubirii se regăseşte doar la sfânta Fecioară, deoarece ea este singura care oferă iubirea nemărginită. Maria nu calculează, ea oferă totul Domnului. Noi, însă, numărăm fiecare rugăciune, fiecare decadă sau sfântă Liturghie la care participăm şi aşteptăm roadele. Trebuie să ne schimbăm puţin viziunea, să îi urmăm exemplul. Atunci când dragostea sparge întreaga noastră fiinţă, lumea este plină de parfum, acel parfum pe care îl primim de la Maria. Ea varsă belşugul îndurărilor lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să parfumăm această lume cu mireasma iubirii, însă pentru aceasta trebuie să facem un sacrificiu, trebuie să spargem vasul. Trebuie să oferim totul, nu picătură cu picătură.

În final, sfatul părintelui predicator a fost acela de a alina durerile celorlalţi, de a fi o altă Marie.

Pe parcursul sfintei Liturghii, tinerii au arătat că, în ciuda vântului puternic, a ploii şi a temperaturilor scăzute, vocile sunt intacte şi zâmbetele şi-au păstrat locul de cinste. La final, pr. Florin-Petru Sescu a amintit de Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic ce a avut loc la Iaşi în urmă cu două săptămâni. El a felicitat cei 65 de voluntari, tinerii care au participat la procesiunea de la ora 12.00. A spus că a învăţat de la ei că, deşi au fost în ploaie şi vânt, ce înseamnă a dedica din timpul lor pentru a-i sluji lui Dumnezeu. De asemenea, a spus că nu contează vârsta, contează să doreşti a participa în mod activ. Învăţăm de la Maria să îi slujim lui Dumnezeu.

Înainte de a oferi binecuvântarea finală, PS Aurel Percă ne-a asigurat de protecţia sfintei Fecioare Maria.

Ana-Maria Sescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 august: Cacica: Sfânta Liturghie pentru tineri: un gest frumos pentru Dumnezeu