Miercuri, 9 aprilie 2014, toţi preoţii Decanatului de Valea Siretului s-au adunat în şedinţă, la casa parohială din Butea. Mare a fost bucuria revederii împreună cu preoţii ce activăm pe aceste meleaguri, deoparte şi cealaltă a Siretului. Momentul forte a întâlnirii a fost informarea despre pregătirile apropiate a evenimentului beatificării episcopului martir Anton Durcovici.

La începutul şedinţei decanale, după rugăciunea introductivă, pr. Vicenţiu Burlacu, paroh la Şcheia, ne-a prezentat un rezumat al exortaţiei apostolice Evangelii gaudium a papei Francisc. Iată câteva teme prezente în exortaţie: noua evanghelizare este necesară pentru transmiterea credinţei, provocările lumii actuale şi ispitele lucrătorilor pastorali nu trebuie să ne îndepărteze de la angajarea comunitară în noua evanghelizare, în dimensiunea socială a evanghelizării trebuie găsit locul privilegiat al săracilor în poporul lui Dumnezeu. Un capitol întreg ne vorbeşte despre vestirea evangheliei de către toţi credincioşii, în deosebi din partea păstorilor. Discuţiile s-au purtat, de către preoţii prezenţi, asupra modului de pregătire şi a transmiterii actualizate a predicii din partea noastră a păstorilor de suflete.

Ca o pregătire a canonizării fericiţilor papi, Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, din 27 aprilie 2014, pr. Gabriel Sascău, în a doua parte a şedinţei, ne-a vorbit despre bunătatea fericitului papă, Ioan al XXIII-lea. Binecuvântat să fie acest papă care ne-a învăţat că omenirea are nevoie mai ales de iubire şi de bunătate. Iar din viaţa fericitului papă Ioan Paul al II-lea ne-a fost amintită importanţa rugăciunii. Ca şi Isus, înainte de orice decizie semnificativă, Ioan Paul al II-lea se ruga îndelung. Sfinţii lui Dumnezeu ne sunt mijlocitori puternici, dar şi modele de viaţă.

Apoi, împreună cu preoţii Maricel Blaj şi Anton Dancă, le-am adus la cunoştinţă preoţilor, din partea episcopilor şi Consiliului Prezbiteral, despre pregătirile apropiate ale beatificării episcopului Anton Durcovici, din 17 mai, pe stadionul municipal din Iaşi.

Mari sunt preocupările preoţilor din decanat cu privire la acest eveniment şi de aceea, multe au fost întrebările şi căutările din partea fiecăruia de a clarifica modalitatea participării numeroase a credincioşilor din parohiile noastre. Important pentru fiecare, preot şi credincios, este să participe, cu prezenţa efectivă sau prin mass-media, la această bucurie a declarării de fericit a episcopului martir Anton Durcovici şi apoi să ne rugăm, cu încredere la bunul Dumnezeu, prin mijlocirea fericitului Anton, să ne mărească credinţa, căci "fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul".

Pr. decan Petru Blaj