Duminică, 3 septembrie 2017, la Buruieneşti, în cadrul sfintei Liturghii solemne de la ora 17:00, prezidată de către ministrul provincial, fr. Teofil Petrişor, şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, patru fraţi au promis să trăiască pentru toată viaţa lor în ascultare, fără nimic propriu şi în castitate, intrând astfel definitiv în marea familie franciscană. Alături de cei care au făcut profesiunea, la celebrare au fost prezenţi părinţii, rudele, precum şi un mare număr de preoţi, prieteni şi credincioşi.

După proclamarea Cuvântului Domnului, a urmat primul moment al ritualului profesiunii solemne, în care candidaţii, fiind chemaţi pe nume, au răspuns: "Iată-mă!" Aceştia sunt:

  1. fr. Alexandru Dâncă, Pildeşti (NT)

  2. fr. Felix Marian Blaj, Sagna (NT)

  3. fr. Gabriel Mihai Jitaru, Bacău

  4. fr. Ionuţ Totu, Luizi-Călugăra (BC)

A urmat apoi omilia, în care ministrul provincial, fr. Teofil Petrişor, a evidenţiat importanţa înţelegerii poruncilor lui Dumnezeu, ca un îndemn făcut din grijă şi iubire faţă de noi, pentru a fi fericiţi. Cea mai mare poruncă a lui Cristos este "dragostea", faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, iar această dragoste se manifestă mai ales prin slujirea celui de lângă noi. Părintele i-a îndemnat pe cei patru fraţi să fie prieteni ai lui Isus, pentru a fi oameni evanghelici şi pentru a putea sluji şi iubi. Profesiunea înseamnă a dărui gratuit ceea ce au primit şi a fi disponibili pentru a-l sluji pe aproapele, aşa cum Cristos ne-a iubit şi s-a dăruit pe sine pentru noi.

După omilie şi rugăciunile de consacrare, a urmat momentul în care fiecare frate, în mâinile ministrului provincial, fr. Teofil Petrişor, a făcut vot lui Dumnezeu să trăiască pentru toată viaţa lor în ascultare, fără nimic propriu şi în castitate, după modelul seraficului părinte Francisc.

La sfârşitul sfintei liturghii, fraţii care au făcut profesiunea au mulţumit familiilor lor, părinţilor formatori care au contribuit la formarea lor, precum şi comunităţii din Buruieneşti, fraţilor studenţi şi tuturor celor prezenţi la acest eveniment.

Fr. Narcis Laslău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 septembrie: Buruieneşti: Profesiune solemnă