Roman: Profesiunea solemnă a doi fraţi franciscani conventuali

Fr. Răzvan Emanuel Petruţ şi fr. Sergiu Lucian Cimpoeşu au profesat sâmbătă, 9 septembrie 2023, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan, voturile evanghelice pe viaţă în mâinile pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministrul provincial. Prin profesarea solemnă a acestor voturi cei doi fraţi au ales să rămână pentru tot restul vieţii în familia Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, urmând îndeaproape Regula şi Constituţiile acestui Ordin.

"Priveşte, Doamne, la aceşti fraţi ai noştri pe care cu bunăvoinţă i-ai chemat să-l urmeze pe Sfântul Francisc, sărac, umil şi iubitor al crucii; revarsă asupra lor plinătatea darurilor Duhului tău, pentru ca ceea ce au promis astăzi cu ajutorul tău şi cu bucurie, să poată îndeplini cu sfântă sârguinţă până la moarte." Aceste cuvinte, extrase din binecuvântarea pe care ministrul provincial a rostit-o asupra fraţilor neoprofeşi, exprimă sensul consacrării lor.

Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-a desfăşurat ritualul profesiunii, a început la ora 10:30 şi a fost prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministrul provincial, alături de care au concelebrat un grup mare de preoţi. Lor li s-au alăturat persoane consacrate, rude ale candidaţilor şi credincioşi care au dorit să fie alături în acest moment important din viaţa lor. După proclamarea evangheliei, pr. Virgil Blaj, rectorul formativ, a făcut apelul candidaţilor, aceştia răspunzând hotărâţi: "Iată-mă!" A urmat predica ţinută de părintele provincial, în cadrul acesteia, a vorbind despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează în mod individual fiecărei persoane, fie la viaţa de căsătorie, fie la viaţa consacrată, subliniind îndeosebi chemarea la viaţa franciscană. Anul acesta celebrând al VIII-lea centenar de la aprobarea Regulii franciscane, în cadrul omiliei s-a amintit şi de înaintaşii care au fost modele de sfinţenie. De 800 de ani generaţii întregi de fraţi au profesat şi au trăit această Regulă şi prin ea s-au sfinţit şi i-au condus şi pe alţii la sfinţenie. În încheiere, părintele le-a cerut candidaţilor să mediteze profund la versetul biblic ce stă scris pe mormântul Slujitorului lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter, şi în el să găsească curaj şi consolare, mai ales în momentele de încercare: "De fapt, ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui" (Rom 8,28).

Imediat după predică, ministrul provincial a adresat o serie de întrebări candidaţilor, privitoare la dorinţa lor liberă şi conştientă de a trăi pentru tot restul vieţii în familia Fraţilor Minori Conventuali, la care candidaţi au răspuns: "Vreau!". După aceste întrebări, candidaţii s-au prosternat la pământ pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocirea tuturor sfinţilor, care să-i întărească în sfânta lor profesiune. La încheierea litaniei tuturor sfinţilor, fiecare candidat a profesat în mâinile ministrului provincial voturile evanghelice, spunând plin de credinţă: "Eu, fratele (...), fac vot lui Dumnezeu Tatăl sfânt şi atotputernic să trăiesc pentru tot restul vieţii mele în ascultare, fără nimic propriu şi în castitate şi totodată profesez Regula Fraţilor Minori..." După acest moment, părintele provincial a rostit binecuvântarea solemnă asupra neoprofeşilor la finalul căreia toţi cei prezenţi i-au felicitat pe fraţi printr-un ropot entuziasmant de aplauze.

Sfânta Liturghie a continuat cu rostirea crezului şi liturgia euharistică. La finalul Sfintei Liturghii, fr. Sergiu a ţinut un discurs de mulţumire prin care şi-a manifestat recunoştinţă faţă de toţi aceia care au contribuit la dezvoltarea şi formarea lor, dar şi faţă de toţi aceia care s-au ocupat de buna organizare a sărbătorii.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru darul făcut Bisericii şi Provinciei noastre, în persoana fraţilor Sergiu şi Răzvan, şi-l rugăm să-i binecuvânteze cu fidelitate în slujire.

Fr. Cezar Dămătăr, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 septembrie: Roman: Profesiunea solemnă a doi fraţi franciscani conventuali