Pr. Dumitru Patraşcu, trecut la cele veşnice în seara zilei de 23 decembrie 2007, a fost condus pe ultimul drum în ziua de 27 decembrie.

Liturghia de înmormântare a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au participat PS Aurel Percă, cei doi nepoţi ai preotului răposat (pr. Ieronim Enăşoaie şi Veniamin Aenăşoaiei), cei trei colegi (pr. Ştefan Erdeş, pr. Anton Dancă, pr. Ciril Blaj), preoţi care au fost vicari ai părintelui Patraşcu, preoţi din sat şi alţii veniţi din diferite parohii.

Biserica s-a umplut până la refuz. Au fost prezenţi credincioşi din locurile în care preotul răposat a păstorit: Iaşi, Horleşti, Suceava, Valea Seacă...

Celebrarea a început printr-o procesiune de la casa parohială. Cei 75 de preoţi au păşit spre altar. Sicriul era străjuit de şase tineri îmbrăcaţi în costume naţionale. Ei au fost aceia care au purtat sicriul şi spre cimitir. În jurul sicriului multe coroane.

S-a citit evanghelia cu fericirile. Pr. Anton Dancă a vorbit la omilie despre viaţa veşnică. Înţelegerea destinului nostru, a accentuat părintele, ne face să privim altfel moartea. Presărând omilia cu multe citate şi exemple din sfinţii părinţi, predicatorul a amintit şi de faptul că părintele răposat a fost unul care şi-a exprimat iubirea faţă de Dumnezeu prin poezie.

La finalul Liturghiei, din partea comunităţii a vorbit primarul comunei. Amintind de discreţia pe care preotul răposat o cerea în jurul activităţii Sfinţiei sale, a precizat că nu întreabă de ce l-a luat Dumnezeu pe pr. Patraşcu, ci îi mulţumeşte pentru că l-a dat.

Preasfinţitul Petru Gherghel a subliniat la finalul Liturghiei că nu e loc de întristare sau de durere pentru că în inima celor credincioşi e o altă convingere: "Dacă trăim pentru Domnul trăim, dacă murim ai Domnului suntem". A dat citire ultimei poezii, "Dorul Crăciunului", scrisă cu câteva zile înainte de a muri, care e ultimul său salut, ca un fel de testament. "S-a dus să colinde în cer de Crăciun, să se bucure cu acela pe care l-a iubit", a spus episcopul, amintind şi de slujirea devotată a părintelui: misiuni, exerciţii spirituale, predici...

În drumul spre cimitir, pe garduri erau aşezate covoare ca în zi de mare sărbătoare. La cimitir, după celebrare, o reprezentantă a credincioşilor din Hălăuceşti a exprimat mulţumirea faţă de Dumnezeu că l-au avut pe pr. Patraşcu ca paroh.

Credincioşii au avut posibilitatea să treacă prin faţa mormântului în care a fost aşezat sicriul pentru a-i aduce un ultim omagiu preotului răposat. Mormântul este în apropierea celorlalţi doi preoţi înmormântaţi în Buruieneşti: pr. Petru Ciocan (+2005) şi pr. Petru Lucaci (+1972).

Cântarea "Patria mea" de la final a amintit tuturor celor prezenţi că noi "suntem cetăţeni ai cerului".

Moartea pr. D. Patraşcu a făcut ca numărul preoţilor în viaţă care se trag din Buruieneşti să fie 21.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Dorul Crăciunului
Crăciun, Crăciun iubit
Atât de mult visat,
Îţi spun: "Bine-ai venit"!
Prin lacrimi şi oftat...

Căci fără tine Doamne,
De mult aş fi murit
De sete şi de foame,
Mi-i sufletul lihnit.

De foame după tine,
Iubite Pruncuşor,
Ca ieslea să-mi aline
Nepotolitul dor.

Nimic nu mă încântă,
Nimic nu e mai bun
Decât noaptea preasfântă
Şi ziua de Crăciun!

Vino, pe toţi ne iartă,
Păcatul regretăm,
Şi cu cerescul Tată
Vrem toţi să ne-mpăcăm.

La rău ca şi la bine
Să nu ne părăseşti!
Ce facem fără tine?
Mai poţi ca să trăieşti?

Te naşte iar, Stăpâne,
Coboară, te rugăm!
Ca-n rugă şi suspine,
"Mărire" să-ţi cântăm.

Ca dar, Isuse dragă,
Dacă doreşti a şti:
Cu viaţa noastră-ntreagă
Jurăm: te vom iubi!

Crăciun 2007

Pr. Dumitru Patraşcu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 decembrie: Buruieneşti: Funeraliile părintelui pr. Dumitru Patraşcu