Iosefinii lui Murialdo au mai bifat încă un sat pe "harta" Verii Împreună: Buhonca. Ajutaţi fiind, şi de Surorile Dorotee din Roman şi Oţeleni, le-am oferit copiilor, împreună cu animatorii lor, câteva zile de distracţie şi formare spirituală, între 20 şi 23 iulie 2011. La această frumoasă activitate au fost prezenţi 80 de copii şi 20 de animatori.

Miercuri dimineaţa, atunci când a debutat o nouă ediţie a Verii Împreună, curtea bisericii parohiale din Buhonca răsuna de glasurile copiilor, care erau nerăbdători în sosirea Iosefinilor, pentru a putea începe activităţile. Profitând şi de vremea frumoasă care ne-a însoţit pe parcursul acestor zile, copii nu au avut ce regreta.

Prezent zilnic, personajul Păcală i-a învăţat pe copii cum e să "profiţi" de pe urma celor răi, pentru a le face dreptate celor buni, el fiind ca şi un educator al zilelor noastre. De asemenea, copiii au putut auzi din gura personajelor şi frumoasele proverbe şi zicători româneşti rămase încă din bătrâni, care ne sunt de actualitate şi acum, învăţându-i pe copii.

Chiar şi unele momente neprevăzute, neplăcute, din cadrul Verii Împreună nu i-a făcut pe copii să îşi piardă curajul şi pofta de joacă. Ca şi în celelalte locuri unde a fost organizată Vara Împreună, nici aici nu au lipsit frumoasele imnuri "Păcală" şi "Vara Împreună", care i-a făcut pe copii să simtă cu adevărat că se află această splendidă activitate. Nu a lipsit nici "Cutia Solidarităţii" care i-a impulsionat pe copii să ofere din puţinul lor, pentru copiii săraci din Kenya.

Zilele "Verii Împreună" s-au încheiat sâmbătă dimineaţă cu o super-tombolă, la care au avut de câştigat toţi copii, iar sâmbătă seara cu sfânta Liturghie, urmat de un frumos program artistic, unde cu toţii am dansat şi ne-am distrat.

La final, aş putea rezuma această frumoasă activitate într-un vers din cadrul imnului "Vara Împreună", care spune: "Nu durezi nici măcar o lună, dragă vară împreună, dar mi-e dor de tine un an întreg...".

Fr. Mihai Lazăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-23 iulie: Buhonca: Vara Împreună... cu Păcală