Buhonca: "Vara Împreună" cu Momo
Şi în acest an, copiii din Buhonca s-au putut bucura de o nouă "Vara Împreună" alături de Iosefinii lui Murialdo din Roman, în perioada 11-14 iulie 2012.
Chiar dacă aceştia au suportat cu greu căldura celor patru zile, atât cât au durat activităţile, au avut şansa de a se duela, prin intermediul diferitelor jocuri şi a întrebărilor puse, care au avut legătură cu piesa de teatru şi cateheza propusă, dar şi a unor întrebări de cultură generală. O contribuţie importantă la desfăşurarea acestei "Veri Împreună" au avut-o şi părintele paroh, pr. Ionel Bejan, dar şi sora Amabilis de la Surorile Dorotee din Oţeleni.
La această frumoasă activitate au răspuns prezent, pe parcursul celor patru zile, 93 de copii, din care 15 copii de grădiniţă şi 20 de animatori. Personajul principal, Momo, le-a oferit tuturor celor care au participat exemplul său de ascultare faţă de ceilalţi, modul cum se poate economisi timpul în cel mai bun mod posibil şi modul de a învinge ispitele care cauzează pierderea timpului nostru: folosirea inadecvată a calculatorului, uzul excesiv de internet, folosirea exagerată a telefonului mobil etc.
Zilnic, înainte de a da drumul jocurilor şi a celorlalte activităţi, totul a început prin celebrarea sfintei Liturghii care ne-a pregătit spiritual pentru acea zi. Aşa am putut face o paralelă între Isus, care ne-a dat nouă tuturor blândeţea şi înţelepciunea sa şi Momo care radia prin răbdarea care o avea atunci când stătea de vorbă cu cineva.
Cele patru zile au fost de bun augur tuturor, toţii copii bucurându-se de jocurile propuse, de acumularea de noi cunoştinţe în cadrul catehezelor şi de buna dispoziţie a animatorilor lor.
Pentru a răsplăti implicarea animatorilor şi efortul copiilor la acest frumos eveniment, totul s-a încheiat cu o splendidă serată, unde cu toţii s-au distrat, au dansat şi au împărtăşit experienţele trăite din frumoasele zile petrecute împreună.
Fr. Mihai Lazăr,
Iosefinii lui Murialdo
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11-14 iulie: Buhonca: "Vara Împreună" cu Momo