Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară pe un vârf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvorî într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stâlp, cocoţat acolo sus. Acestea sunt forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei. Cu aceste gânduri ne-am adunat la 1 noiembrie 2009, în jurul sfântului altar din biserica "Sfânta Ana" din Budapesta (Ungaria), noi, comunitatea de români care au plecat de acasă pentru a încerca să îşi facă viaţa mai frumoasă.
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o comunitate şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi. Departe de casa, aşa cum spune pr. Andrei Varga în predica de la sfânta Liturghie, să nu uitam scopul nostru pe acest pământ, acela de a fi sfinţi şi copii a lui Dumnezeu. Acesta este lucrul cel greu, cel sfânt, cel creştinesc, cel supraomenesc, de a deveni asemenea Creatorului.
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o comunitate închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Cristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13,34). Sau poate acum ar fi timpul sa învăţăm de la primele comunităţi creştine care se adunau în jurul preotului pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.
După sfânta Liturghie ne-am amintit de cei răposaţi ai noştri în capela cimitirului "Sfânta Ana". Chiar dacă drumurile vieţii ne duc departe de casă, îi purtăm mereu cu noi pe cei dragi, pe cei de la care am învăţat primele rugăciuni, am învăţat cam cum arată chipul lui Dumnezeu.
Pr. Felix Măriuţ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 noiembrie: Budapesta: Despre sfinţenie
