În perioada 25-29 noiembrie 2009, Editura "Pauline" participă pentru prima dată la Târgul internaţional Gaudeamus - "Carte de Învăţătură", ce se va desfăşura la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Standul editurii va fi la nivelul 7.70, nr. 363.

În cadrul târgului vor fi lansate două cărţi.

Joi, 26 noiembrie, la ora 16.30, va fi lansată cartea pentru tineri şi adulţi: "Depăşind depresia, o abordare creştină", de Kathryn James Hermes, FSP.

În cadrul lansării vor vorbi dr. Liana Gehl, traducătoarea cărţii, profesor asociat la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Universitatea Bucureşti, şi dr. Lucia Iorga, psihoterapeut, profesor asociat la aceeaşi facultate.

Sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 15.00, va fi lansată cartea pentru copii "Biblia mea: istoria iubirii lui Dumnezeu".

Lansarea va avea loc la Salonul de Carte pentru copii "Ion Creangă" de la nivelul 3.20, iar invitaţi vor fi pr. Ioan Riba, director adjunct al Colegiului Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Bucureşti, elevi ai clasei a IV-a şi învăţătoarea lor, Elena Stoian, de la Colegiul Romano-Catolic "Sfântul Iosif", care, în colaborare cu actriţa Laura Duică, vor interpreta sceneta: "Cine este cel mai înţelept din regatul meu?"

*

Scurtă prezentare a cărţilor

Depăşind depresia, o abordare creştină

Această carte este un tovarăş de drum pentru cei care se luptă cu perioadele întunecate ale vieţii lor. În ea veţi găsi o înţelegere profundă a trăirilor ce însoţesc depresia, relatări încurajatoare despre persoane care au trăit cu depresia, îndrumări pentru auto-ajutorare din perspectivă psihologică, medicală şi spirituală, sfaturi pentru prietenii şi familia celor deprimaţi, sugestii de rugăciune în momentele dificile.

Format 13x20 cm, 160 pag., preţ: 11 lei

Biblia mea: istoria iubirii lui Dumnezeu

Conţine cele mai frumoase povestiri din Vechiul şi Noul Testament. Este o carte captivantă, cu ilustraţii fermecătoare şi viu colorate, cu texte catehetice care îi ajută pe copii să înţeleagă mai bine cuvântul lui Dumnezeu. Este adresată copiilor între 6 şi 10 ani. Se prezintă în condiţii grafice deosebite.

Format 24,5x22 cm, 232 pag., preţ: 27 lei