Botoşani: Administrarea Mirului

Duminică, 18 septembrie 2022, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11:30, în Parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Botoşani, Preasfinţitul Iosif Păuleţ - episcopul Diecezei de Iaşi, însoţit de Preasfinţitul Petru Gherghel - episcop emerit, în prezenţa preoţilor comunităţii şi din Decanatul de Bucovina, precum şi a credincioşilor, a conferit taina Sfântului Mir unui număr de 14 adolescenţi şi tineri.

Candidaţii la Mir, împreună cu părinţii, naşii şi credincioşii, i-au întâmpinat cu bucurie pe episcopi, după care au participat activ, cu credinţă şi evlavie la jertfa Sfintei Liturghii.

După ce s-au pregătit intens, îndrumaţi de părintele paroh Petru Bişog, candidaţii la sacramentul Confirmaţiunii aşteptau cu reală emoţie şi nerăbdare primirea Duhului Sfânt cu darurile sale, pentru ca acesta să desăvârşească în ei lucrarea începută la Sfântul Botez, întărindu-i în credinţă şi făcându-i creştini adevăraţi şi mărturisitori curajoşi ai lui Cristos.

Prin învăţăturile şi îndemnurile sale, păstorul diecezei noastre i-a făcut conştienţi pe candidaţi de importanţa primirii Mirului şi de faptul că sunt chemaţi să ofere mărturie cu fidelitate despre Cristos şi evanghelia sa, mai ales prin exemplul de trăire al vieţii creştine în societatea de astăzi.

După cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Iosif şi reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, a urmat cel mai emoţionant moment al celebrării, administrarea propriu-zisă a Mirului, moment în care candidaţii, însoţiţi de naşi, s-au prezentat pe rând în faţa episcopului, motivaţi de bucuria şi dorinţa de a-l primi pe Duhul Sfânt care întipăreşte în sufletul omului pecetea sa de neşters, semnul celui care luptă şi se străduieşte pentru desăvârşirea împărăţiei lui Cristos.

În încheierea Sfintei Liturghii, au fost adresate gânduri de mulţumire de către un reprezentant al tinerilor din rândul celor care au primit sacramentul Mirului rugându-l pe Duhul Sfânt să rămână mereu în inimile lor şi să-i ajute să fie adevăraţi fii ai Bisericii, care îşi trăiesc, îşi apără şi îşi mărturisesc cu statornicie credinţa.

Daria-Cristina (Valentina) Filip

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 septembrie: Botoşani: Administrarea Mirului

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗