Aşa cum se obişnuieşte în fiecare an, o dată cu sosirea verii, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată" Bijghir s-a desfăşurat campusul pentru copii "Vara împreună". Evenimentul a avut loc în perioada 4-9 iulie şi s-a bucurat de prezenţa unui număr de aproximativ 180 de copii din Bijghir şi din filiala Buhoci. Copiii au fost îndrumaţi şi susţinuţi de un grup de 23 de tineri animatori, în frunte cu pr. Tiziano Barocco de la "Salezienii lui Don Bosco" din Bacău.
Dacă anul trecut, programul s-a conturat în jurul sfântului Dominic Savio, de la care copiii au învăţat cât de importantă este pentru viaţa lor sfânta Liturghie, sfânta Spovadă, sfânta Împărtăşanie, rugăciunea, iubirea şi iertarea, anul acesta ei au avut ca exemplu pe cunoscutul personaj "Micul Prinţ", din opera autorului francez Antoine de Saint-Exupéry. Cu ajutorul acestui personaj, pr. Tiziano şi animatorii au încercat să le prezinte copiilor un mod de comportare cât mai apropiat de idealul creştin: prietenia, altruismul, solidaritatea, modestia etc. În mod special au fost ajutaţi să înţeleagă că Isus din sfânta Euharistie este cel mai bun prieten al nostru şi că fapta bună "nu se vede decât cu inima; esenţialul rămâne ascuns ochilor". Fiecare zi a acestui campus s-a încheiat cu sfântul Rozariu şi sfânta Liturghie, la care au participat toţi copiii şi animatorii.
Reflecţiile asupra temelor propuse au fost evidenţiate prin participarea copiilor la diferite jocuri cu mult entuziasm şi bucurie. O zi a fost rezervată pentru o excursie la pădure, unde s-a celebrat sfânta Liturghie, urmată de jocuri strategice.
Campusul "Vara împreună" de la Bijghir s-a încheiat cu un spectacol prezentat de copii şi animatori credincioşilor comunităţii la grota din curtea bisericii.
Ciprian Iovu
