"Parabolele lui Isus - dialogul iubirii" a fost tema exerciţiilor spirituale pentru tineri pe care Familia Iubirii Milostive le-a ţinut la Casa Maica Speranţa din Barticeşti în perioada 12-15 aprilie 2015.
Întrucât locurile au fost limitate, situaţia în sine a impus o selecţie a tinerilor în baza interesului sincer cu care erau chemaţi să se pregătească sufleteşte şi să se dedice experienţei la care Duhul Sfânt îi chema. Răspunsul a fost generos, iar rezultatele au fost abundente.
Programul a fost pregătit considerând exigenţele lor, iar noi, organizatorii, am fost surprinşi de cerinţele lor, de dorinţa lor de a medita mai profund, mai atent asupra cuvântului lui Dumnezeu şi alte aspecte legate de viaţa lor spirituală.
Pr. Iulian Butnaru, FIM
