Sâmbătă, 13 decembrie 2008, la Mănăstirea "Sf. Monica", din Bacău, a avut loc o întâlnire la care au participat 22 de tinere doritoare să descoperim ce e cu adevărat Crăciunul pentru ele şi cum putem se poate folosi Adventul pentru pregătirea Venirii Mântuitorului. Tema discuţiilor, propusă de Surorile Oblate Asumpţioniste şi părintele Irinel Iosub, a fost: "Isus Cristos vine! Inima mea este pregătită?"
Crăciunul, în zilele noastre e total "transformat"... din păcate! Oamenii s-au legat de lucrurile pământeşti!... Crăciunul înseamnă masă plină, casă plină, brăduţi, globuleţe, artificii (să nu uităm că aceste lucruri sunt luate de la popoarele barbare)... mai puţin Întruparea Domnului, poate chiar deloc... Moş Crăciun domină Crăciunul, cadourile şi aş putea continua...! Sunt puţini care au înţeles ce e cu adevărat această sărbătoare pentru noi, creştinii.
Cu ajutor acestei întâlniri, am înţeles şi semnificaţia Adventului!... E o perioadă de pregătire, de curăţire, de purificare... Aşa cum facem curat în case şi inimile noastre trebuie "eliberate", pentru ca Isus să aibă un loc... pentru a nu-i fi frig, pentru a fi în siguranţă!
"Ce înseamnă pentru noi credinţa?"... a fost o întrebare pe care ne-a adresat-o părintele la care a fost un moment de tăcere... Părintele ne-a explicat: "Credinţa este un dar primit la botez, este un mister pe care de multe ori ne este greu să-l înţelegem, nu este sentimentalism, nu este tradiţionalism.
Ni s-a spus şi o povestioară.
Era un tânăr alpinist, care vroia neapărat să escaladeze un versant din Alpi. Şi-a propus lucrul acesta şi vroia neapărat să-l împlinească. Intr-o zi, văzând că e senin, că nu bate vântul, că vremea e numai bună de escaladat, a pornit. A început să se însereze şi un vânt se pornise, dar dorinţa de a ajunge sus era mai puternică, şi a continuat să urce pe întuneric. Nevăzând mai nimic, a alunecat! A căzut în gol 20 de metri, dar s-a oprit datorită funiei pe care o avea legată în jurul sau susţinută de nişte stânci! Disperat, tânărul a început sa se zbată cu speranţa că se va agăţa de ceva, dar nimic, striga după ajutor, dar nimic...! La un moment dat, şi-a amintit ca mama sa îl învăţase să se roage când era mic, aşa că a început să strige: "Doamne, ajuta-mă, ajută-mă!"... şi îi răspunde Domnul: "Dacă vrei să trăieşti, scoate cuţitul din buzunar şi taie frânghia care susţine!"... acesta speriat... a strâns puternic de funie, nedându-i drumul, până dimineaţa, când a fost găsit de doi alpinişti, îngheţat cu mâinile pe funie, doar la doi metri de pământ.
E trist, dar adevărat! Ne legăm de lucrurile pământeşti, e mai uşor, mai comod să urmezi ceva vizibil... ceva explicat matematic. Ne e greu să acceptăm suferinţa, imediat ne dăm bătuţi, imediat ne prindem de frânghie... imediat spunem "Lasă-mă, în pace! Ce tot zici? Cum să-mi dau drumul?... o să cad... o să mă lovesc... şi cu ce mă aleg? Lasă-mă!..."
În cadrul Liturghiei, am oferit colajele cu Naşterea Domnului pe care le-am făcut meditând asupra întrebărilor: "Ce doresc să primesc de la Isus, şi ce pot să-i ofer?" Am ajuns la concluzia că îi vom oferi o inima curată şi că ne dorim mai multa bucurie.
Întâlnirea s-a încheiat cu câteva minute de adoraţie, în care fiecare ne-am prezentat lui Isus cu ceea ce acumulasem după o zi atât de minunată!
Am plecat spre casele noastre mai convinse, mai puternice, mai hotărâte de a încerca sa-i facem un locuşor lui Isus şi in inimile celorlalţi prin propriul exemplu!
Aşadar, nu uitaţi ce este de fapt Crăciunul... şi trăiţi-l astfel cu bucurie!
Bianca Procopie
