Bacău: Vizita episcopului Iosif Păuleţ la Seminarul Minor "Sfântul Iosif"

Duminică, 17 noiembrie 2019, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a vizitat Seminarul Minor Diecezan din Bacău, însoţit de Mons. Benone Farcaş, rectorul Seminarului Major Diecezan din Iaşi. La ora 10.30 a început sfânta Liturghie prezidată de Excelenţa Sa. Prin această vizită, ep. Iosif Păuleţ şi-a manifestat dorinţa de a fi prezent şi implicat în efortul şi nobila misiune de formare a viitorilor preoţi.

PS Iosif Păuleţ a prezidat sfânta Liturghie, însoţit la altar de Mons. Benone Farcaş, pr. Anton Săboanu, directorul Seminarului Minor, şi de preoţii formatori. Alături de cei 70 de seminarişti, la celebrare au participat şi mulţi dintre părinţii acestora, împreună cu surorile ce slujesc în casa de formare şi credincioşii care vin de obicei.

În cadrul predicii, Excelenţa Sa a subliniat că viaţa pământească nu ne scuteşte de provocări şi dificultăţi; acesta este avertismentul Mântuitorului adresat celor care vor să-l urmeze. Din acest motiv, este posibil ca o asemenea avertizare să ne întristeze. Şi totuşi... aceste dificultăţi trebuie transformate într-o ocazie de a da mărturie despre credinţa noastră, despre relaţia noastră personală cu Dumnezeu. Să nu ne uităm misiunea de a fi oameni ai speranţei, şi-a rezumat ep. Iosif Păuleţ mesajul său de învăţătură.

Înainte de binecuvântarea finală, Mons. Benone Farcaş a evidenţiat şi a mulţumit pentru faptul că Seminarul din Iaşi continuă să-şi desfăşoare activitatea mai ales datorită tinerilor care îşi continuă drumul spre sfânta Preoţie după ce au fost formaţi în Seminarul Mic.

Cuvântul de încheiere a aparţinut părintelui director Anton Săboanu, mulţumind PS Iosif şi Mons. Benone pentru vizită şi pentru hotărârea de a fi aproape de Seminarul Minor din Bacău. De asemenea, pr. Anton a reamintit de frumoşii ani când PS Iosif a făcut parte din echipa formatoare (1994-1997), ca director spiritual: deşi au fost condiţii dificile, s-au bucurat de binecuvântarea unui grup mare de seminarişti (180), pe când astăzi, în ciuda îmbunătăţirii condiţiilor, fragilitatea adolescentină şi înclinaţia spre comoditate contribuie la reducerea acestui număr.

La sfârşitul celebrării, PS Iosif Păuleţ a dăruit tuturor celor prezenţi binecuvântarea sa.

Pr. Marius Cojan

Fotografii de la acest eveniment au fost publicate pe pagina de facebook a Seminarului "Sfântul Iosif" din Bacău (@SeminarBacau)=:

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗