La iniţiativa profesorilor de religie din liceele băcăuane, joi 22 ianuarie 2009, tineri catolici şi ortodocşi de la liceele "Vasile Alecsandri", "Anghel Saligny", "Ion Ghica", "N.V. Karpen" şi "Ferdinand I" din Bacău s-au întâlnit în biserica "Sfinţii Petru şi Paul" pentru a se ruga "ca toţi să fie una".

Având ca temă "Să fie una în mâna ta", şi-au unit glasurile în cântece şi cuvinte pline de conţinut cu cele ale tuturor creştinilor care se roagă în această săptămână (18-25 ianuarie) pentru unitate.

Este uşor să vorbeşti despre unitate, să o expui într-o conferinţă sau într-o conversaţie, dar e mai greu de realizat. De aceea, această săptămână de rugăciune vrea să amintească tuturor că unitatea nu se realizează prin propriile forţe, că ea este o lucrare a lui Dumnezeu, că toţi au atâta nevoie de lumina Duhului Sfânt pentru a trăi în unitate în familii, la şcoală sau la locul de muncă.

Unitatea trebuie căutată în primul rând în inimile noastre. Nu se poate vorbi despre unitate, armonie, atâta vreme cât inima nu este în pace cu Dumnezeu şi cu semenii. Acest testament al lui Cristos, "ca toţi să fie una", trebuie să fie realizat în noi eliberându-ne de tot ceea ce ne duce la conflict: orgoliu, nepăsare, interese meschine, egoism... Trebuie realizat în mediul în care trăim: în familie, în "gaşca" de prieteni, în clasă, în echipa din care facem parte.

Pr. Alfons-Eugen Zelionka a subliniat la final faptul că este nevoie ca prin prezenţa noastră în şcoli, la joacă, în societate, pretutindeni să ne aducem aportul prin gesturi mici, prin simpla bunătate, şi să diminuăm diferenţele care ne separă prin construirea de "căi" care să ne apropie. Mulţumind tuturor elevilor şi respectiv profesorilor: Ana Pavel, Tereza Herciu, Tereza Palcău, Teodora Cojan, Loredana Cojan şi Maricica Bejenaru.

La final am cules câteva impresii de la elevi:

"Slujba de astăzi a fost impresionantă pentru mine, mi-a plăcut foarte mult modul liber de a vorbi cu Dumnezeu şi cu atât mai mult cuvintele citite de către tineri. Pe parcursul rugăciunii am simţit cum Dumnezeu a coborât între noi şi ne lumina şi liniştea sufletele. Cu siguranţă voi mai asista la astfel de rugăciuni" (Andreea Chiruţă, C.N. "Vasile Alecsandri").

"Această rugăciune ecumenică este un mod de a ne apropia mai mult de fraţii noştri. Mă bucur că împreună ne-am implicat ... Am cântat împreună, am cântat împreună ...

A fost o oră în care ne-am umplut sufletul de bucurie şi pace sufletească, în care fiecare medita şi se ruga pentru acelaşi lucru: «Ca toţi sa fie una».

E foarte impresionant să vezi cum nişte oameni simpli, liceeni, pot face lucruri aşa de mari..." (Andreea Vereş C.N. "Vasile Alecsandri").

A consemnat pr. Alfons-Eugen Zelionka