Bacău "Sfântul Nicolae": Simpozionul O floare la fereastra cerului (ediţia a doua)
Elevii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", Colegiul Economic "Ion Ghica", Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" din Bacău, îndrumaţi fiind de profesorii lor de religie, au participat marţi, 22 mai 2012, la a doua ediţie a simpozionului religios intitulat O floare la fereastra cerului. Dacă la prima ediţie a fost abordată tema Ioan Paul al II-lea şi tinerii, ediţia actuală a avut ca temă Fericitul Ioan Paul al II-lea şi familia creştină.
Participanţii au evidenţiat rolul major şi amprenta pozitivă lăsată de fericitul papă în istoria Bisericii şi a omenirii, precum şi importanţa deosebită acordată familiei de Sanctitatea sa.
Mobilul acestei iniţiative a fost multiplu: tinerii au găsit în Ioan Paul al II-lea o inimă permanent tânără care le-a înţeles bucuriile şi năzuinţele, care le-a încurajat idealurile; fericitul Ioan Paul al II-lea a clarificat şi întărit preceptele creştine privind importanţa şi rolul familiei în societate şi în Biserică; a arătat datoria tinerilor de a se pregăti cu maturitate şi responsabilitate pentru chemarea la viaţa de căsătorie şi la cea de familie.
Simpozionul a fost planificat în luna mai, deoarece această lună ne aminteşte unele evenimente semnificative din viaţa lui Ioan Paul al II-lea: s-a născut în ziua de 18 mai 1920; pe 13 mai 1981 a fost victima unui atentat armat, iar viaţa i-a fost salvată prin ocrotirea sfintei Fecioare Maria de Fatima; în zilele de 7-9 mai 1999, a efectuat prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, România; luna mai este dedicată sfintei Fecioare Maria faţă de care Sfântul Părinte a avut o evlavie deosebită, exprimată prin cuvintele: Totus tuus!
Programul a cuprins eseuri, prezentări power point, expoziţie de desene pe tema abordată, prezentare de cărţi, şi anume scrieri importante ale şi despre fericitul papă Ioan Paul al II-lea. Toate acestea au fost încadrate de momente artistice.
Prin eseurile şi prezentările power point, au fost sintetizate şi aprofundate învăţăturile lui Ioan Paul al II-lea cuprinse în enciclica Familiaris consortio, Scrisoarea către familii şi alte opere.
Invitat la activitate a fost pr. Marius-Claudiu Dumea, responsabil cu pastoraţia tinerilor în Parohia "Sfântul Nicolae" Bacău. Sfinţia sa a apreciat iniţiativa şi implicarea elevilor, precizând că acest fericit papă este mereu un model şi un păstor ce ne arată calea spre adevăr şi lumină prin practicarea virtuţilor creştine, prin trăirea iubirii curate.
Prof. Tereza Herciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 mai: Bacău "Sfântul Nicolae": Simpozionul O floare la fereastra cerului (ediţia a doua)