Bacău: Nunţiul apostolic, Mons. Miguel Maury Buendia, în vizită la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"
Miercuri, 5 octombrie 2016, puţin după ora 12.00, am avut bucuria unei vizite deosebite: Excelenţa Sa, Mons. Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova, însoţit de Excelenţa Sa, Mons. Petru Gherghel, Episcop de Iaşi.
La primire oaspeţii au fost întâmpinaţi de părintele director Anton Săboanu şi formatorii seminariştilor: pr. Cristian Ignat, pr. Ioan Balan, pr. Tarciziu Grădinaru, pr. Serafim Romila.
După câteva minute de rugăciune şi reculegere în capelă, oaspeţii au admirat interiorul şi vitraliile cu teme vocaţionale din Vechiul şi Noul Testament după care au vizitat edificiul în care se pregătesc seminariştii noştri.
În aula mare a seminarului oaspetele nostru, Excelenţa Sa, Mons. Miguel Maury Buendia, a fost întâmpinat cu aplauze de către cei 70 de seminarişti prezenţi. După o scurtă prezentare în limba română, oaspetele nostru a purtat un dialog cu cei prezenţi: întrebări şi răspunsuri deosebit de consistente, clare şi încurajatoare. Vocaţia la preoţie a Mons. Miguel, este atât de asemănătoare şi atât de diferită cu a fiecăruia dintre noi, pentru că suntem copiii aceluiaşi Tată şi unici în faţa lui.
Prin scurta sa vizită, reprezentantul papei în ţara noastră, a lăsat în sufletul nostru bucuria comuniunii cu Sfântul Părinte şi totodată entuziasmul de care avem nevoie în formarea completă şi permanentă a personalităţii noastre.
Seminarul Liceal din Bacău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 octombrie: Vizita nunţiului la seminarul mic din Bacău