Bacău: Hramul Parohiei "Sfântul Nicolae"

În ziua de 6 decembrie 2021, când calendarul creştin îl aminteşte pe Sfântul Nicolae, comunitatea catolică Bacău-centru a sărbătorit hramul bisericii vechi şi patronul parohiei. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.

Biserica nouă, spaţioasă, în straie de sărbătoare, a primit credincioşii din Bacău, dar şi din împrejurimi, care au sosit cu mult înainte de ora sfintei Liturghii, pregătindu-se pentru aceasta prin recitarea Sfântului Rozariu şi a altor devoţiuni.

Inimile tuturor au fost cuprinse de bucurie sfântă pentru că a revenit la Bacău Preasfinţitul Petru Sescu, de data aceasta ca episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, recent consacrat. Sfânta Liturghie a hramului a fost prezidată de episcopul auxiliar, însoţit de peste 70 de preoţi.

La proclamarea lecturilor, rostirea rugăciunii universale, precum şi la oferirea darurilor au fost implicaţi mai mulţi credincioşi.

Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de părintele profesor doctor Iosif Antili. Sfinţia Sa a evidenţiat faptul că Sfântul Nicolae este model de viaţă creştină autentică în lumea de astăzi. Printre ideile edificatoare, pline de conţinut, pe care trebuie să le avem mereu în atenţie au fost şi următoarele:

După exemplul sfântului patron, creştinul trebuie să aibă conştiinţa clară a propriei vocaţii, să mărturisească şi să apere adevărata credinţă supusă atacurilor şi excluderii. Cei 72 de ucenici trimişi să predice reprezintă universalitatea şi include pe fiecare dintre credincioşi. Fiecare este chemat şi trimis să mărturisească credinţa cu mult curaj.

Creştinul trebuie să fie om al timpului său aşa cum a fost Sfântul Nicolae, să se implice în promovarea adevărului şi binelui, să nu rămână ca "bibelou sau păpuşă de manipulat". Timpul prezent este prin excelenţă timpul nostru. Istoria omenirii şi implicit istoria mântuirii, în timpurile potrivnice de astăzi se împlineşte prin noi. După exemplul Sfântului Nicolae fiecare creştin trebuie să se implice, să fie de partea binelui şi a adevărului, să spună lucrurilor pe nume.

Sfântul Nicolae, prin viaţa şi exemplul său, prin faptele de milostenie, prin apărarea dreptei credinţe, a fost şi este o binecuvântare pentru creştini, pentru Biserică, pentru istorie. Ca şi acest mare sfânt, un creştin care vieţuieşte cu Dumnezeu comunică în mediul său valori morale şi spirituale care molipsesc, se extind şi se amplifică, astfel, acesta devine o binecuvântare de bunătate, de iubire şi de bine pentru cei din jur.

Profunzimea trăirii celebrării a fost intensificată prin cântările interpretate cu evlavie şi măiestrie de corul care s-a pregătit cu efort, sacrificii, sub coordonarea plină de dăruire şi pasiune a părintelui Eugen Budău, ajutat de talentatul organist, Carol Bolog. Instrumentiştii, copii şi tineri, au însoţit cântările cu acompaniamentul lor, revărsând în sufletele tuturor armonii cereşti.

La sfârşitul celebrării, noul paroh şi decan de Bacău-Centru, pr. dr. Benone Lucaci, a mulţumit Excelenţei Sale episcop auxiliar Petru Sescu, părintelui predicator, părintelui decan emerit Isidor Dâscă, preoţilor concelebranţi, preoţilor vicari şi tuturor celor care au pregătit această sărbătoare. A mulţumit, de asemenea, tuturor credincioşilor prezenţi în biserică, dar şi prin intermediul mass-media.

În încheiere, Excelenţa Sa Petru Sescu a oferit binecuvântarea arhierească, dar nu înainte de a preciza că a revenit la Bacău cu bucurie şi cu sentimentul că este din nou acasă. A recomandat credincioşilor să fie "evanghelii" vii şi binecuvântare, fiecare acolo unde este chemat, după modelul Sfântului Nicolae. Am fost îndemnaţi să-l însoţim cu rugăciuni în misiunea episcopală ce i-a fost încredinţată.

Sfinte Nicolae, roagă-te pentru noi!

Prof. Tereza Herciu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Bacău: Hramul Parohiei "Sfântul Nicolae"