A fost sărbătoare în comunitatea parohială "Sfântul Nicolae" din Bacău, pentru că împreună, ca o unică familie, au dorit să-l cinstească cum se cuvine pe patronul ei spiritual, sfântul episcop Nicolae.

De fapt, sărbătoarea a început din ziua precedentă, când toate forţele (preoţi, persoane consacrate, feciori de biserică şi alţi credincioşi de bunăvoinţă) s-au unit împreună pentru a pregăti celebrarea liturgică a hramului şi pentru a ornamenta frumos şi plăcut Domnului biserica "Ss. Petru şi Paul".

Liturghia hramului a avut loc marţi, 6 decembrie 2011, la ora 11.00, şi a fost prezidată de pr. Augustin Benchea, paroh de Pustiana şi decan de Moineşti, înconjurat de un număr semnificativ de preoţi şi credincioşi, printre ei pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, şi mulţi fii ai oraşului.

Încă din zorii dimineţii, credincioşi din Bacău şi satele din împrejur s-au îndreptat biserică. Biserica era îmbrăcată în haine de sărbătoare, iar statuia lui Isus cu braţele deschise din prezbiter i-a invitat la o trăire de familie a unei sărbători unice în felul ei. La sfintele Liturghii de dimineaţă, pelerinii s-au pregătit spiritual pentru Liturghia de hram, spovedindu-se.

Liturghia solemnă a hramului, la care au participat peste 60 de preoţi, a început cu o procesiune din biserica veche, care poartă numele sfântului patron, Nicolae. Credincioşi ce aşteptau în catedrala mare se rugau şi cântau Domnului.

Predica a fost ţinută de pr. Petru-Sebastian Tamaş, care a plecat de puţină vreme din comunitatea parohială din Bacău Centru, acum fiind inspector şcolar şi profesor la Colegiul Catolic din Iaşi. Părintele a vorbit credincioşilor despre chemarea la sfinţenie pe care ne-o adresează sfântul episcop Nicolae, sfinţenie care are nevoie să se verifice în disponibilitatea şi iubirea pentru aproapele.

În cuvântul final, părintele paroh şi decan Isidor Dâscă a mulţumit tuturor celor care au pregătit această sărbătoare, corului pentru efortul depus în pregătirea cântecelor religioase.

Sfinte Nicolae, roagă-te pentru noi!

Redacţia revistei Biserica şi Viaţa

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 decembrie: Bacău: Sărbătoarea hramului Parohiei "Sfântul Nicolae"