© Vatican Media

Peste 370.000 de pelerini s-au adunat în bazilica inferioară într-o lună. Custodele sacrului convent, fratele Moroni: "Luna aceasta, o fraternitate calmă şi rugătoare a căutat să întâlnească întreaga putere a unei vieţi inspirate de Duhul Sfânt". Liturghie prezidată de cardinalul preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI): "Să-l ascultăm pe Sfântul Francisc, care aduce pace. Câtă frică şi violenţă ar fi evitată dacă numai cu cuvântul şi cu faţa am spune: pace tuturor!"

S-a încheiat duminică, 22 martie, în biserica inferioară a Bazilicii "Sfântul Francisc" venerarea publică a rămăşiţelor pământeşti ale sfântului, un eveniment care într-o lună a adus la Assisi peste 370.000 de pelerini din întreaga lume. Un moment extraordinar şi fără precedent, care a reunit bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, copii şi adulţi, familii şi persoane individuale, într-o mare adunare - plină de bucurie şi reculeasă - a poporului lui Francisc.

Liturghia cardinalului Zuppi

Ultima celebrare solemnă şi publică a lunii de venerare a fost celebrarea euharistică prezidată de cardinalul Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, în biserica superioară a bazilicii. În omilia sa, cardinalul a amintit acest timp marcat de individualism şi conflicte, în timpul căruia "iluzia tragică este de a combate răul cu răul", în timp ce creştinul este chemat la o "forţă dezarmată" care se naşte din înviere şi se opune morţii şi la tot ceea ce o pregăteşte. "În acest sezon de exaltare a forţei - a invitat cardinalul - să ascultăm mesajul de pace. Câtă frică şi câtă violenţă ar fi dezarmate deja numai dacă am spune, cu faţa şi cu cuvintele: «Pace ţie»".

Construirea căii autentice a păcii

Zuppi a reamintit apoi inima mesajului creştin: "Nu forţa este stăpâna lumii - a subliniat el -, pentru că iubirea este singura care o poate schimba". Amintind figura lui Francisc, a subliniat actualitatea sa universală: "El nu aparţine unui singur popor, ci tuturor" şi ne învaţă "o iubire capabilă să recunoască fiecare om ca frate". "O iubire umilă - a susţinut el - care nu renunţă şi care face să învie lumea, până la punctul de a dezarma chiar şi moartea". În cele din urmă, invitaţia de a deveni "făcători de pace, martori dezarmaţi şi dezarmanţi" într-o lume "chinuită de conflicte şi diviziuni". "Construind poduri acolo unde se ridică ziduri şi redescoperind în evanghelie calea dialogului ca singura apărare autentică a păcii", a afirmat preşedintele CEI.

Mare consolare

Însăşi experienţa expunerii a reprezentat "o mare consolare" pentru miile de pelerini care au venit la Assisi. În faţa trupului Sărăcuţului, a spus cardinalul, mulţi au regăsit "forţă" şi o percepţie concretă a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor de zi cu zi. Sfinţenia, a adăugat el, "nu este perfecţiune, ci reflectare a iubirii lui Dumnezeu în sărăcia vieţii noastre".

"Am fost o fraternitate adunată în jurul lui Francisc", a declarat fratele Marco Moroni, OFMConv, custode al sacrului convent, referindu-se la afluxul de credincioşi care au venit să venereze rămăşiţele pământeşti ale sfântului Francisc. O fraternitate de trei sute şaptezeci de mii de persoane adunate aici şi multe altele în întreaga lume. O fraternitate reculeasă şi rugătoare, care a voit să întâlnească, în semnul oaselor sărace şi fragile, toată puterea unei vieţi animate de Duhul Sfânt, care continuă să aducă roade. Graţie tuturor celor care au colaborat în diferite moduri pentru a gândi, a organiza şi a gestiona un eveniment care s-a concretizat mult dincolo de imaginaţia mea şi de aşteptările mele.

Bucurie şi reculegere

"Mulţi m-au întrebat - a declarat fratele Giulio Cesareo, OFMConv, directorul Biroului de Comunicare al Sacrului Convent - dacă mă aşteptam la o prezenţă atât de semnificativă şi trebuie să spun că da: nu aveam nicio îndoială că mulţi vor fi acolo pentru a-l întâlni pe Francisc. Un lucru la care în schimb nu mă aşteptam cu adevărat a fost atmosfera de reculegere şi de bucurie care a caracterizat pelerinajul şi venerarea din bazilică: tăcere, răbdare, telefoane mobile în buzunare… şi totuşi există rămăşiţele pământeşti ale lui Francisc şi frescele lui Giotto. Singura explicaţie pentru toate acestea este că, în realitate, niciunul dintre noi nu a venit să-l vadă pe Francisc, ci el este cel care - viu - ne-a chemat pentru a ne vorbi în inimă şi în minte! Aşadar, aceasta este o ocazie de a mulţumi - şi în numele echipei Sălii de Presă a Sacrului Convent - numeroşilor colegi jurnalişti şi lucrătorii din comunicare de la publicaţii naţionale şi internaţionale: am experimentat o mare colaborare şi foarte mult profesionalism. Sunt convins că una dintre cheile marelui răspuns expunerii a fost tocmai această comunicare transparentă, răspândită, liberă şi organizată".

O adiere de noutate

Această lună de venerare a fost un timp de întâlniri profunde şi semnificative, trăite în jurul figurii sfântului. Şi comunitatea fraţilor de la sacrul convent a trăit o adiere de noutate şi de energie, primind confraţi din toată Italia şi din ţări îndepărtate precum Brazilia, Statele Unite, Tanzania, India, Coreea şi Orientul Mijlociu. Evenimentul a marcat şi o deschidere către noi limbaje de comunicare, cum ar fi realizarea videoclipului muzical pentru imnul expunerii Su questo colle [Pe această colină]. Cu această ocazie, au fost realizate intervenţii importante la complexul sacrului convent pentru a elimina barierele arhitecturale şi a face experienţa vizitei pe deplin accesibilă tuturor. Atenţia faţă de incluziune a permis trăirea unei experienţe autentică şi împărtăşite, în linie cu spiritul lui Francisc, care a început drumul său de convertire apropiindu-se de cei mai vulnerabili, de cei din urmă, de cei marginalizaţi.

Un drum care continuă

Seara, după trecerea ultimilor pelerini, a avut loc un moment rezervat exclusiv fraţilor: ritul repunerii rămăşiţelor pământeşti ale sfântului în cripta bazilicii, gest care a încheiat oficial evenimentul. Drumul va continua pe tot parcursul anului 2026: sloganul "Sfântul Francisc trăieşte" va însoţi de fapt toate iniţiativele care marchează al optulea centenar al morţii sfântului la bazilică, subliniind vitalitatea mesajului său şi capacitatea sa de a vorbi şi astăzi inimii tuturor.

(După Vatican News, 22 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu