Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti
Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. 0212015400; fax 0213121207
e-mail: [email protected]
Nr. 462/27.06.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Patrimoniul istoric al Bucureştiului afectat irevocabil?
În data de 25 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, prin judecătorii Alexandrina Urleţeanu (preşedinte), Valentin Niţă şi Maria Pohoaţă, a validat toate ilegalităţile comise între anii 2000-2006 în procesul de avizare şi autorizare a construcţiei autointitulate "Cathedral Plaza", situată la 8 metri de Catedrala "Sfântul Iosif" - Bucureşti, monument istoric cu valoare naţională şi universală.
După ce autorizaţia de construire a fost anulată de Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti, în mod surprinzător, a decis menţinerea acesteia şi respingerea irevocabilă a cererii Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.
În orice moment pot reîncepe lucrările pentru distrugerea Catedralei şi a centrului istoric bucureştean.
Am fost cu toţii martori ai groaznicului incendiu izbucnit la clădirea înaltă aflată la 7 metri de Biserica Armenească în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul istoric al oraşului.
Acelaşi pericol, cu consecinţe mult mai grave, planează şi asupra Catedralei "Sfântul Iosif", datorită clădirii Millennium amplasată într-un spaţiu mult mai restrâns şi cu acces doar pe o singură stradă de 7 metri lăţime. Ce se va întâmpla la un eventual incendiu sau cutremur în plină zi? Va mai putea instanţa de judecată să anuleze dezastrul?
Toate ilegalităţile constatate prin Raportul Inspectoratului de Stat în Construcţii (organ specializat al Guvernului să constate autorizările nelegale) nr. 2910/10.05.2006, confirmate prin Concluziile de anchetă ale Senatului şi aprobate de acesta prin Hotărârile nr. 40/2006 şi nr. 5/2007 au fost ignorate de cei 3 judecători ai Curţii de Apel Ploieşti.
Grupurile de interese, semnalate de Senat, a căror preocupare a ţintit cu precădere zonele consacrate istoric, urbanistic şi arhitectural, şi-au atins scopul iar autorităţile locale care au mimat respectarea legii, au susţinut cu îndârjire ceea ce au numit în permanenţă "construcţia noastră".
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti îşi exprimă profunda indignare faţă de acoperirea ilegalităţilor comise la autorizarea "Cathedral Plaza" printr-o hotărâre care s-a dat "în numele legii" şi cheamă autorităţile statului să ia toate măsurile legale posibile pentru stoparea şi înlăturarea acestei construcţii-pericol public.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti va continua să lupte pentru salvarea patrimoniului naţional, parte a patrimoniului european.
Biroul de Presă
Pr. Ieronim Iacob