Părintele Eugen Budău a celebrat, duminică, 11 aprilie 2010, prima Liturghie în limba română pentru românii din Aosta, în capela bisericii "Sant' Anselmo" din Aosta - Italia.
Liturghia a fost prezidată de părintele Eugen Budău, iar în cadrul ei a existat şi posibilitatea de spovezi, graţie părintelui Gabriel Bogatu, paroh de Sarre. Participarea credincioşilor a fost una activă, aceştia contribuind la îmbogăţirea celebrării prin cântări, ce au făcut din nou să răsune, de această dată în limba română, mesajul central al sărbătorii pascale: Cristos a înviat.
Bucuria întâlnirii dintre români în cadrul sfintei Liturghii a fost amplificată şi de compoziţiile părintelui Eugen ce s-au făcut auzite la finalul celebrării. Mulţi s-au regăsit în mesajul compoziţiilor sale şi astfel au lăsat să se întrevadă în ochii lor o nouă lumină a bucuriei în marea sărbătoare pascală.
Comunitatea de români din Aosta - Italia
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 aprilie: Aosta: Prima Liturghie în limba română