Joi, 29 mai 2014, la Universitatea Urbaniana De Propaganda Fide din Roma a avut loc un moment comemorativ în cinstea fericitului episcop martir, Anton Durcovici, fost student al acestei universităţi. A fost onoare, atât pentru întreaga comunitate academică Urbaniana, cât şi pentru Dieceza de Iaşi, prin PS Petru Gherghel, pr. postulator Isidor Iacovici şi pr. Ciprian Piser, să organizeze acest eveniment. A fost o mică sărbătoare, o continuare a beatificării de la Iaşi, de data aceasta în cetatea eternă, locul unde episcopul Durcovici a studiat şi s-a format.
Pentru a trasa figura acestui martir şi fericit au intervenit Mons. Vincenzo Viva, rectorul Colegiului Urban De Propaganda Fide, ÎPS Savio Hon Tai-Fai, secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, rectorul Universităţii Pontificale Urbaniana şi PS Petru Gherghel. A urmat apoi sfânta Liturghie în cinstea fericitului Anton Durcovici, celebrată în capela Colegiului Urban.
A fost o adevărată bucurie pentru participanţi, printre care s-au aflat reprezentanţi ai Ambasadei României pe lângă sfântul Scaun: Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasador, şi Diana Bubenek-Turconi, ministru, reprezentanţi din partea Radio Vatican: Mons. Anton Lucaci şi pr. Adrian Dancă, preoţi, care studiază sau îşi desfăşoară activitatea la Roma, persoane consacrate, credincioşi din cele două comunităţi de români din Roma, dar şi studenţi ai Colegiului Urban. Cei mai mulţi dintre aceştia nu au putut participa în mod fizic la beatificare, ci prin mijloacele de comunicare ce au transmis ceremonia din 17 mai 2014. Tocmai din acest motiv, o astfel de comemorare a fost prilejul de a-l cunoaşte mai bine pe fericitul Durcovici, de a se ruga în cinstea lui şi de a-l sărbători, ca unul dintre noi, care a mers înaintea noastră cu semnul martiriului.
După introducerea şi deschiderea actului comemorativ făcută de către Mons. Vincenzo Viva, rectorul Colegiului Urban, ÎPS Savio Hon Tai-Fai, secretarul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, continuat cu descrierea figurii lui Anton Durcovici. A subliniat, de asemenea, principalele aspecte din viaţa acestuia, importanţa exemplului de martir şi a încheiat cu o rugăciune la Sfânta Fecioară Maria.
Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, a evocat personalitatea lui Anton Durcovici, importanţa pe care studiul l-a avut în formarea lui şi mai ales anii de studiu desfăşuraţi aici, în cadrul Colegiului şi apoi al Universităţii Urbaniana. A subliniat, de asemenea, demnitatea şi fidelitatea cu care Anton Durcovici l-a imitat pe Cristos, acceptând până şi moartea, dar fără să renunţe la credinţa sa.
Alberto Trevisiol, rectorul Universităţii Pontificale Urbaniana, a vorbit foarte simplu despre ce înseamnă faptul că Anton Durcovici a fost studentul lor, a fost unul dintre cei care au învăţat pe acele bănci, unul care s-a format în acel ambient. A descris, de asemenea, modul umil de a fi al lui Durcovici, stătea ore în şir în adoraţie, unit cu Cristos, discipol al lui, care mai apoi a fost chemat să îşi dea viaţa pentru el. Acestea sunt semne ale unei vieţi dăruite: martiriul reprezintă o viaţă dăruită zi după zi, urmându-l pe Cristos.
După o scurtă pauză muzicală, organizată de către studenţii din China, pr. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare, a intervenit pentru a descrie viaţa lui Anton Durcovici, prin momentele şi acţiunile care au făcut ca el să fie declarat martir şi fericit. Anton Durcovici a fost un adevărat exemplu, atât pentru seminarişti, cât şi pentru credincioşii pe care îi avea în diferitele comunităţi, pe care în vizitele pastorale le consacra inimii Neprihănite a Mariei.
A urmat apoi un material video realizat în România despre viaţa lui Anton Durcovici, iar cuvântul de încheiere a fost rostit de PS Petru Gherghel, care a dorit să repete cât de important este pentru noi acest dar venit din partea lui Dumnezeu, darul unui martir, darul reprezentat de episcopul Durcovici. Deseori, a mărturisit episcopul Gherghel, este întrebat cum de România mai are încă atâtea vocaţii la viaţa consacrată. Răspunsul stă tocmai în exemplul martirilor noştri, precum Anton Durcovici, aşa cum spune şi Evanghelia: "Dacă bobul de grâu căzut în mormânt nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod". Prin moartea sa, episcopul Durcovici a adus multe roade în ţara noastră.
A doua parte a reprezentat sfânta Liturghie, celebrată în capela Colegiului Urbanian, animată de corul studenţilor şi prezidată de ÎPS Savio Hon Tai-Fai şi concelebrată de PS Petru Gherghel împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi la eveniment. La cuvântul de predică, PS Petru Gherghel a vorbit despre importanţa pe care Anton Durcovici a avut-o pentru dieceza noastră, în acele timpuri grele trăite sub regimul comunist. A descris de asemenea activitatea sa pastorală, sub motoul "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!", activitate prin care îşi încuraja credincioşii, aşa cum i-a încurajat şi pe ceilalţi deţinuţi, la penitenciarul de la Sighetul Marmaţiei.
Din partea Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel a dăruit comunităţii academice Urbaniana o relicvă a episcopului Anton Durcovici împreună cu o ornată, cu imaginea lui Durcovici, pentru sfintele Liturghii în care se va venera imaginea fericitului.
A urmat apoi o mică gustare, pregătită de către Colegiul Urbanian, moment de împărtăşire şi de salut.
Universitatea Urbaniana de Propaganda Fide din Roma este o instituţie academică, care face parte din Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor. Funcţiile sale de cercetare şi predare se desfăşoară în cadrul sistemului de învăţământ al Sfântului Scaun şi reglementat de către Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Originile sale datează de la 1 august 1627, atunci când papa Urban al VIII-lea, prin actul Bolla Immortalis Dei Filius, a dat naştere Colegiului Urban, primul nucleu al sistemului educaţional al Congregaţiei De Propaganda Fide. La data de 1 octombrie 1962, la doar câteva zile înainte de începerea Conciliului Vatican II, fericitul Ioan al XXIII-lea, prin actul Motu Proprio Fidei Propagandae, a ridicat Universitatea Urbaniana la rangul de Universitate Pontificală.
Alexandra Cojan
* * *
Un articol despre acest eveniment a fost publicat şi de Agenţia "Euroitalia": www.ageuroitalia.wordpress.com (în limba italiană)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 mai: Anton Durcovici - venerat şi la Roma: ca episcop şi martir, fost student al Colegiului Urbanian
