Cincisprezece studenţi din anul III, de la Institutul Teologic din Iaşi, au fost admişi sâmbătă, 20 noiembrie, printre candidaţii la ordinele sacre. Cu această ocazie ei au îmbrăcat în mod oficial haina clericală (reverenda). Celebrarea a început la ora 19.00 în capela Seminarului din Iaşi şi a fost prezidată de PS Aurel Percă.
Celebrarea admiterii noilor candidaţi la ordinele sacre s-a desfăşurat în timpul unei zile de reculegere. Cu această ocazie studenţii au avut ocazia să reflecteze şi să aprofundeze asupra acestui pas important în drumul lor spre sfânta Preoţie. Ziua de reculegere a fost ţinută de pr. Ştefan Socaciu, care activează în Dieceza de Chişinău.
La ora 18.30 candidaţii, împreună cu ceilalţi seminarişti şi preoţii din seminar, s-au adunat în capelă, unde s-au rugat sfântul Rozariu. Ei au ocupat locurile special pregătite, aproape de altar. La ora 19.00 a început momentul liturgic al admiterii noilor candidaţi la ordinele sacre. Celebrarea a fost prezidată de PS Aurel Percă, alături de Excelenţa sa aflându-se rectorul seminarului, pr. Viliu Dancă.
După proclamarea lecturilor sfinte, a urmat un scurt cuvânt rostit de PS Aurel Percă. Excelenţa sa i-a îndemnat pe candidaţi să descopere frumuseţea preoţiei. Dumnezeu a avut dintru început acest plan minunat cu ei. Trebuie să-i mulţumească întotdeauna, mai ales, printr-o corespundere de zi cu zi, concretizată în aceşti paşi hotărâţi şi prin dorinţa de a nu-l decepţiona pe Dumnezeu. Preasfinţitul a încheiat îndemnându-i să păşească pe urmele apostolilor, maturizându-şi chemarea, pregătindu-se pentru "da"-ul ce le va angaja întreaga viaţă.
După cuvântul episcopului a urmat ritul propriu-zis al celebrării "admissio". Candidaţii au răspuns "prezent" atunci când au fost strigaţi pe nume de părintele rector şi "vreau" la două întrebări adresate de episcop. Una dintre întrebări suna astfel: "Voiţi să vă formaţi un astfel de caracter, încât să puteţi să-i slujiţi cu credinţă Mântuitorului Isus şi trupului său mistic, care este Biserica?". A urmat apoi binecuvântarea reverendelor cu apă sfinţită şi îmbrăcarea lor de noii candidaţi.
Cei 15 tineri admişi printre candidaţii la ordinele sacre sunt: Antica Mihai-Adrian (Piatra Neamţ), Bălteanu Iosif (Butea), Bogatu Ştefan (Oneşti), Chelariu Marius-Ionuţ (Bucureşti - Sf. Tereza), Cocuţ Claudiu (Teţcani), Diac Lucian (Paşcani), Enăşel Marius (Bacău - Sf. Nicolae), Farţadi Gabriel (Fărăoani), Hârja Felician-Sergiu (Hălăuceşti), Mătăşel Răzvan (Roman - Fer. Ieremia), Mihoc Valerian (Frumoasa), Petrea Andrei-Ionel (Lilieci), Petruţ Cristian (Bucureşti - Adormirea Maicii Domnului), Roca Iulian (Bacău - Fer. Ieremia), Stancu Paul-Sebastian (Slatina).
Prin ritul liturgic al admiterii candidaţilor la ordinele sacre "cel care aspiră la diaconat sau prezbiterat manifestă public voinţa de a se oferi lui Dumnezeu şi Bisericii pentru a exercita ordinul sacru; Biserica, din partea sa, primeşte această ofertă, îl alege şi îl cheamă (pe candidat) pentru a se pregăti la primirea ordinului sacru şi să fie astfel regulamentar admis între candidaţii la diaconat şi prezbiterat. Ritul are, aşadar, un caracter spiritual şi eclezial şi angajează candidatul la aprofundarea conştientă a propriei vocaţii la starea eclezială şi la pregătirea în mod gradual a viitoarelor obligaţii diaconale sau preoţeşti. Norma este dictată de motive pedagogice şi spirituale în favoarea aspiranţilor, înainte de toate pentru a solicita un mai mare angajament pentru primirea ordinelor sacre. Este un sacramental conferit nonclericilor care doresc să devină clerici şi care doresc să-şi maturizeze această hotărâre.
Iată ce au declarat câţiva dintre ei:
Am simţit cu adevărat darul pe care Dumnezeu mi l-a oferit în mod personal. Momentul cel mai emoţionant a fost atunci când am auzit rostindu-se numele meu. Mă rog lui Dumnezeu ca răspunsul pe care l-am dat cu această ocazie să-l pot repeta în fiecare clipă. (Bălteanu Iosif)
Ziua în care am fost admis printre candidaţii la ordinele sacre rămâne pentru mine şi colegii mei o zi cu o semnificaţie deosebită. Am primit un răspuns afirmativ oficial din partea Bisericii, care vrea să ne numere printre slujitorii ei. (Hârja Felician-Sergiu)
Prin primirea reverendei am trăit un moment cât se poate de înălţător. Am fost admis printre candidaţii la ordinele sacre. E un semn că Dumnezeu rămâne fidel chemării pe care mi-a adresat-o mai demult. (Farţadi Gabriel)
Biserica ne-a admis printre cei care se pregătesc să devină preoţi. Astfel putem continua drumul spre darul cel mai de preţ pe care ni l-a oferit Dumnezeu. E greu de descris sentimentul care a fost în sufletul nostru. Am simţit cu adevărat darul pe care Dumnezeu mi l-a oferit în mod gratuit, fără ca eu să-l merit. Acest eveniment mă face mai responsabil de chemarea primită. Doamne, ajută-mă să corespund chemării pe care mi-ai adresat-o! (Mătăşel Răzvan)
Dumnezeu mă vrea mai aproape de sfânta Preoţie. Am simţit acest lucru cel mai intens o dată cu intrarea printre candidaţii la ordinele sacre. Acest pas mă angajează şi mă responsabilizează mai mult. (Stancu Paul-Sebastian)
Petru Tamaş
