Parohia Horleşti, duminică, 9 octombrie, o zi de toamnă cu mult soare, a fost gazda primitoare a episcopului auxiliar de Iaşi, Preasfinţitul Aurel Percă. Episcopul a conferit aici taina sfântului Mir unui număr de 108 copii şi tineri din Horleşti şi din filiala Slobozia-Voineşti.
Satul Horleşti, situat la vest de Iaşi, la 25 de kilometri depărtare, constituie una din frumoasele comunităţi din împrejurimile Iaşiului. Chiar dacă poate fi numită o "insulă catolică" între multe sate ortodoxe, Horleştiul şi-a păstrat în mare parte identitatea şi felul de a-şi trăi credinţa. Aceasta se datorează şi preoţilor care au păstorit această comunitate de-a lungul anilor: pr. Iosif Pal, pr. Dumitru Pătraşcu, pr. Francisc Gârleanu, pr. Anton Encuţi şi pr. Pavel Antăluţe.
Aşa se face că Horleştiul te întâmpină cu o cruce deosebit de frumos realizată chiar la intrarea în sat, iar apoi o biserică monumentală îţi desfată privirea. Nici cadrul natural nu e mai prejos: pădurea de la marginea satului, care începe chiar de lângă biserică, poate fi, mai ales acum toamna, când frunzişul e multicolor, o inspiraţie superbă pentru orice pictor.
La ceas de dimineaţă satul şi biserica erau împodobite sărbătoreşte. Copiii şi tinerii, îmbrăcaţi festiv, cu mult timp înainte de sosirea arhiereului, erau la biserică în aşteptare.
Şapte copii, îmbrăcaţi în mantii roşii (culoarea ce simbolizează pe Duhul Sfânt), purtau banderole pe care erau inscripţionate cele şapte daruri ale mirului.
Episcopul, însoţit de vicarul episcopal, pr. Petru Sescu, soseşte la Horleşti în jurul orei 11.45. Este întâmpinat la poarta bisericii de cei 108 tineri, de parohul locului, pr. Cristian Gaşpal, de mulţi preoţi şi de tradiţionala pâine şi sare. Episcopul a salutat şi a binecuvântat poporul prezent.
La ora 11.00 a început Liturghia. În predica sa, episcopul a subliniat importanţa sacramentului Mirului, dar şi obligaţiile pe care le au, ca şi creştini maturi, cei care primesc acest sacrament. Nu a uitat, desigur, să-i salute pe cei care nu au putut participa la această celebrare: bolnavi, vârstnici, sau cei plecaţi în străinătate.
La finalul Liturghiei, o tânără din comunitate a oferit ca amintire episcopului un trunchi de copac împodobit cu patru lumânări aprinse, simbol la minunatelor păduri de la Horleşti.
La Liturghie episcopul a fost însoţit de pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, pr. Isidor Mocanu, poenitentiarius magnus, pr. Anton Encuţi (fost paroh la Horleşti), pr. Ioan Gabor, pr. Mihai Cucuteanu (fiu al satului Horleşti), pr. Anton Farcaş, pr. Iulian Fărăoanu şi pr. Mihai Gal.
Parohia Horleşti, care are în administraţie şi filiala Slobozia, are azi un număr de 466 de familii cu 1.340 de credincioşi. Amintim că, în mare parte, mai ales în ultimul timp, tinerii s-au îndreptat spre oraşe (în Iaşi, cea mai mare parte) sau spre alte ţări (mai ales Spania şi Grecia).
Pr. Iosif Dorcu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 octombrie: Administrarea Mirului în Parohia Horleşti.
