Iaşi: Comemorarea episcopului Mihai Robu
Luni, 27 septembrie, s-au comemorat în catedrala romano-catolică din Iaşi cei 60 de ani de la moartea primului episcop indigen de Iaşi: Mons. Mihai Robu. Celebrarea euharistică a fost prezidată de episcopul Petru Gherghel, asistat de episcopul auxiliar Aurel Percă şi de mai mulţi preoţi din Iaşi. În cadrul predicii, pr. Alois Moraru a surprins principalele repere biografice ale episcopului comemorat.
Episcopul Mihai Robu s-a născut la Săbăoani, în ziua de 10 aprilie 1884. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar în toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iaşi. A primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar cea sacerdotală la 7 aprilie 1907. Chiar înainte de fi sfinţit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariştii din Iaşi, funcţie pe care a exercitat-o câţiva ani şi după prezbiterat. În perioada Primului Război Mondial, când Seminarul din Iaşi a fost închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani şi Bacău. În anul 1920, a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, activând totodată ca prefect şi profesor în Seminarul din Iaşi, redeschis la 18 octombrie acelaşi an. În iunie 1922, a fost numit paroh de Horleşti, colaborând activ la revista Lumina creştinului şi fiind capelan la Mănăstirea Notre Dame de Sion din Iaşi.
La 5 iulie 1925, a fost numit episcop de Iaşi de către papa Pius al XI-lea, iar la 20 septembrie a fost consacrat de episcopul Cisar în capela Notre Dame din Iaşi. Dintre activităţile prin care s-a remarcat, amintim: ridicarea a numeroase biserici, grija deosebită pentru Seminarul diecezan, multe vizite canonice însoţite de administrarea sfântului Mir, susţinerea presei catolice, ocrotirea celor greu încercaţi în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, ratificarea (în anul 1929) Concordatului dintre statul român şi Sfântul Scaun, deschiderea Seminarului Filozofico-Teologic Franciscan de la Luizi-Călugăra, susţinerea şcolilor surorilor Notre Dame de Sion din Iaşi şi Galaţi etc.
Un eveniment notabil din acea perioadă a fost serbarea jubileului de 50 de ani de la înfiinţarea Seminarului diecezan. Grija specială a episcopului Robu faţă de seminar s-a oglindit în generaţiile de preoţi care s-au format în perioada păstoririi sale, culminând cu promoţia celor 33 de preoţi sfinţiţi în anul 1939.
Pastoraţia tineretului catolic a reprezentat pentru episcopul Robu una din preocupările sale constante. Pentru a răspândi asociaţiile de tineri, la 11 septembrie 1939, a redactat Normele pentru pastoraţiunea tineretului, în care arăta că scopul Bisericii este "să formeze din tineri creştini adevăraţi, membri vii ai Bisericii, să-i pregătească pentru formarea unui cămin şi unei familii creştine (...), să-i lege mai strâns de Dumnezeu şi cu poporul din care fac parte...". În spiritul enciclicelor papale, episcopul Robu a încurajat şi susţinut toate asociaţiile parohiale în activităţile lor caritative şi formative.
La 19 martie 1944, episcopul Robu a celebrat ultima sfântă Liturghie în Seminarul din Iaşi, deoarece, din cauza operaţiunilor militare din Moldova, a trebuit să se refugieze împreună cu seminariştii la Beiuş. Acolo, din cauza represiunilor armatelor germane şi ungare, la mijlocul lunii septembrie 1944, a fost nevoit să se retragă în munţi, la Finiş, unde a contractat o dublă pneumonie, în urma căreia a murit, la 27 septembrie 1944. A fost înmormântat vineri, 29 septembrie, în cimitirul din Beiuş, iar în anul 1964, osemintele sale au fost aduse la Iaşi şi înhumate în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".
