În jurul orei 2.00, din ziua de 8 martie 2020, pr. Karmil Sociu, OFMConv, a trecut la cele veşnice.

Originar din Pădureni, s-a născut la Mărgineni, jud. Bacău, la 2 ianuarie 1952. A absolvit clasele primare şi gimnaziale în şcolile din Pădureni şi Mărgineni, după care a frecventat la seral şi a absolvit Liceul Industrial nr. 5 din Bacău şi Şcoala de Maiştri Mecanici din Cluj. Între anii 1980 şi 1981 a frecventat cursurile de filosofie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, pe care le-a reluat între anii 1988 şi 1989 la Nisiporeşti. În anul 1986 s-a pregătit, sub îndrumarea pr. Iosif Pal, pe atunci paroh la Luizi-Călugăra, pentru a intra în Ordinul Franciscan. Între anii 1987-1988 a făcut în mod clandestin noviciatul, la Hălăuceşti, cu pr. Gheorghe Patraşcu, iar la 17 septembrie 1988 a emis prima profesiune temporară. Între anii 1990 şi 1993 şi-a continuat pregătirea teologică la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La 18 septembrie 1991 a făcut profesiunea solemnă intrând definitiv în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali - Provincial "Sfântul Iosif" din România. A fost hirotonit preot la 8 septembrie 1993, de către Preasfinţitul Vasile Hossu, episcop greco-catolic de Oradea.

După hirotonire a slujit pentru câteva luni ca vicar parohial la Luizi-Călugăra, după care conducerea Provinciei l-a desemnat să preia slujirea de administrator al Seminarului liceal şi al Institutului Teologic Franciscan de la Roman, pe atunci în faza de construcţie (1993-1997).

Între anii 1997 şi 1999 a slujit ca paroh al Parohiei Greco-Catolice din Holod, jud. Bihor, după care a revenit în Moldova, fiind numit vicar parohial la Buruieneşti, jud. Neamţ (1999-2000).

În anul 2000 a fost transferat la Nisiporeşti, jud. Neamţ, unde a slujit până în anul 2008 în calitate de vicar parohial şi responsabil direct cu lucrările de construcţie ale actualei biserici parohiale.

În anul 2008, după ce a suferit un grav accident rutier, a fost rechemat în Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, unde a rămas până în anul 2014, perioadă în care a urmat diferite tratamente medicale atât în ţară, cât şi în străinătate.

În anul 2016 a fost repartizat în conventul din Oradea, slujind, în măsura în care i-au mai permis condiţiile fizice, ca duhovnic al bisericii parohiale "Adormirea Maicii Domnului".

Ca pensionar, pr. Karmil s-a retras în casa părintească din satul natal Pădureni, com. Mărgineni (BC).

Pr. Karmil Sociu a fost un om inimos, practic şi jovial; disponibil, mai ales în anii grei de reconstrucţie a Provinciei, pentru slujirile de natură administrativă ce i-au fost încredinţate; sub coordonarea sa a fost finalizată construirea impunătoarei biserici din Nisiporeşti, care acum adăposteşte osemintele fericitei Veronica Antal.

Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-a săvârşit prin acest slujitor al său în Biserică, Ordin şi Provincie, ne rugăm aceluiaşi Tată ceresc să-l primească în rândul fericiţilor din cer!

Actualizare despre funeralii:

Luni, 9 martie 2020, se va celebra, de la ora 18.00, o sfântă Liturghie în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Mărgineni, satul natal al părintelui Karmil.

Marţi, 10 martie, la ora 10.00, după rugăciunea prohodului, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Karmil va pleca spre ultimul drum la Nisiporeşti, unde, la ora 17.00, se va celebra sfânta Liturghie pentru părintele Karmil.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată la Nisiporeşti, în ziua de joi, 12 martie 2020, la ora 10.00.

Dumnezeu să-l odihnească!

Pr. Virgil Blaj
secretar provincial