Organizaţia Kolping România şi Asociaţia Kolping Moldova îşi exprimă regretul pentru încetarea din viaţă în dimineaţa zilei de 21 martie 2017 a preotului şi praesesului nostru de onoare, Alfred Weiss, şi recunoştinţa pentru contribuţia determinantă la înfiinţarea şi dezvoltarea organizaţiei noastre în spiritul Evangheliei şi al fondatorului, fericitul Adolph Kolping.
Alfred Weiss s-a născut la 23 noiembrie 1937 la Viena. A urmat cursurile Seminarului Iezuit, fiind hirotonit preot diecezan în anul 1960, îndeplinind mai multe misiuni pastorale în Arhidieceza de Viena. Din anul 1968 s-a ocupat de spiritualitatea Asociaţiei Familia Kolping. În România a înfiinţat prima Familie Kolping la Blaj în anul 1991.
În anul 1992, la îndemnul Preasfinţitului Petru Gherghel, părintele Alfred Weiss a venit în Dieceza de Iaşi şi, împreună cu preoţii şi laicii din comunităţi, a sprijinit înfiinţarea asociaţiilor Kolping din Bacău, Ploscuţeni, Fărăoani, Cleja, Frumoasa. Părintele a mai sprijinit înfiinţarea de familii Kolping în Dieceza de Chişinău, dar şi în Ucraina.
A fost un mare iubitor al României, iar noi nu vom uita niciodată salutul cu care ne întâmpina: " Eu sunt Alfred, fratele vostru".
E greu să-l caracterizezi pe Alfred Weiss, capelan, preot, pilot de avion timp de 30 de ani, alpinist, trompetist, psiholog, praeses diecezan... lăudat de enoriaşi pentru predicile sale entuziasmante şi nonconformiste.
El a ştiut întotdeauna să găsească ceva pozitiv chiar în cele mai grele eşecuri, folosind expresia: "Ce avem de învăţat din asta?" A ştiut mereu să încurajeze, citatul lui preferat din Adolph Kolping fiind: "Cine doreşte să-i câştige pe alţii de partea lui, trebuie să-şi pună inima la bătaie".
În cartea sa Pionieri în Biserica şi societate, Alfred a scris: "Planuri, gânduri, structuri, cărţi, toate sunt bune. Dar ele singure nu folosesc la nimic, dacă oamenii nu acţionează. Acolo unde creşte ceva, se mişcă ceva, înfloreşte şi aduce rod în cele din urmă, acolo depinde de fiecare, de entuziasmul şi însufleţirea oamenilor."
Liturghia de înmormântare va fi celebrată la Viena, în biserica "Dr. Karl Lueger Gedächtniskirche" ("Luegerkirche", www.luegerkirche.at) din Zentralfriedhof (Simmeringer Hauptstraße 234, 1110-Wien), la 7 aprilie, la ora locală 13.00.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Membrii Kolping din România
* * *
Un interviu cu pr. Alfred Weiss, realizat de pr. Andrei Dăscălaşu, a fost publicat la 16 februarie 2008 pe site-ul Diecezei de Chişinău: www.catolicmold.md.
