După mai multe probleme de sănătate, în urma unui stop cardio-respirator, pr. Adrian Ciobanu a trecut la cele veşnice duminică, 3 octombrie 2021, la ora 13.00, după ce a celebrat Sfânta Liturghie de la ora 10.00. Părintele avea 54 de ani.

Părintele Adrian s-a născut la 7 august 1967 la Iaşi. A absolvit Şcoala Generală de 10 clase în anul 1983 la Gherăeşti, liceul în anul 1985 la Săbăoani şi Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1994. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1994 la Iaşi de către PS Petru Gherghel.

A slujit ca vicar la Lespezi (1 august 1994 - 1 august 1997), Iaşi "Sfântul Anton" (1 august 1997 - 1 august 1999), paroh la Horgeşti (1 august 1999 - 26 iunie 2002), Talpa (26 iunie 2002 - 1 aprilie 2005), Slobozia (1 aprilie 2005 - 31 august 2020). De la 1 septembrie 2020 a fost paroh al Parohiei Satu Nou (Rediu II), din judeţul Neamţ.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată marţi, 5 octombrie 2021, la ora 11.00, în Biserica "Sfânta Fecioară Maria Îndurerată" din Satu Nou (Rediu II, NT).

Dumnezeu să-l răsplătească pe părintele Adrian cu fericirea cerului pentru tot binele făcut în lume!

Să se odihnească în pace!

Pr. Adrian Blăjuţă