Barbara Stamm
2002, Gherăeşti
A trecut la Domnul o binefăcătoare şi o prietenă a Diecezei de Iaşi

Barbara Stamm, binefăcătoare a Diecezei de Iaşi, personalitate politică şi profund caritativă, implicată în realizarea a numeroase proiecte umanitare şi sociale de-a lungul a trei decenii, a trecut la Domnul la 5 octombrie 2022. A fost în vizită de nenumărate ori la sediul Episcopiei şi în diferite localităţi, interesată mereu să întreprindă proiecte şi să susţină persoanele sărace şi defavorizate.

Preşedintă a Parlamentului Bavariei (Germania) între 2008 şi 2018, ministru şi om politic timp de decenii, Barbara Stamm (n. 29 octombrie 1944 - d. 5 octombrie 2022) poate fi numită o conştiinţă socială angajată în favoarea celor săraci. S-a remarcat prin numeroasele iniţiative sociale şi caritative pe care le-a desfăşurat în România pe care a vizitat-o după 1989 până în prezent de peste 100 de ori, putând fi considerată o adevărată prietenă a ţării noastre. S-a stins din viaţă după o lungă suferinţă purtată cu demnitate, la vârsta de 78 de ani.

Pentru toată munca şi implicarea ei în susţinerea şi finanţarea proiectelor umanitare în diferite centre şi instituţii din ţara noastră, în special în Centrul de Recuperare şi Reabilitate a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni (NT), Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer.

Aşa cum ea declara, "şi-a pierdut inima în România", pe care a iubit-o întărind relaţiile politice româno-germane şi contribuind în plan social la aderarea România la Uniunea Europeană. Dincolo de acest nivel politic înalt de activitate, Barbara Stamm s-a dovedit a fi un om cu o sensibilitate aparte pentru persoanele sărace şi cu dizabilităţi, interesată să îmbunătăţească condiţiile lor de viaţă în ţara noastră. În acest sens, a înfiinţat în Bavaria Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V ("Ajutorul bavarez pentru copiii din România"), extinzând posibilitatea donaţiilor pentru centrele de copii din România.

A fost de multe ori prezentă în Dieceza de Iaşi la diferite evenimente şi manifestări religioase şi culturale, a avut întâlniri numeroase cu PS Petru Gherghel la sediul Episcopiei din Iaşi şi în alte locuri sau instituţii diecezane. A sprijinit financiar Grădiniţa "Sfânta Familie" din Gherăeşti, Spitalul din Barticeşti, Casa de copii "Sfânta Maria" din Baraţi. A fost un om care susţinut relaţiile ecumenice dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică din România.

A vizitat ultima oară Dieceza de Iaşi în iarna anului 2019, când sănătatea ei era şubredă. Obişnuia să vină împreună cu o delegaţie la serbarea de Crăciun pe care o pregăteau copiii cu dizabilităţi de la Păstrăveni.

Personalitatea Barbarei Stamm se evidenţia prin spiritul solidar şi caritabil care anima activităţile ei din România, prin capacitatea de dialog marcat de umanitate şi căldură sufletească şi printr-un neobosit angajament social. Se poate spune că în întreaga ei activitate, ea a implementat doctrina socială a Bisericii, excelând în exercitarea iubirii de aproapele în plan politic şi caritabil.

În numele Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, alături de PS Petru Sescu, exprimă condoleanţe la trecerea în veşnicie a Barbarei Stamm, împreună cu gândul de rugăciune ca bunul Dumnezeu să o răsplătească pentru tot binele făcut în această viaţă.

Requiescat in pace! Amen.

Pr. Cristian Diac

*

Redăm mai jos mesajul PS Petru Gherghel

Herzliches Beileid

Voller Überraschung und mit tiefem Schmerz in der Seele habe ich die traurige Nachricht vom Ableben der viel geschätzten Frau Ministerin Barbara Stamm erhalten. Wir erinnern uns an alle karitativen und sozialen Wohltaten, die Frau Stamm zugunsten des Zentrums von Pastraveni, des Kinderkindergartens von Gheraesti, der Waisenkinder von Barati, des Katholischen Krankenhauses Barticesti mit Liebe und Begeisterung durchgeführt.

Wir vergessen nicht ihre sehr ökumenische Einstellung und all die wichtige Unterstützung auch für die orthodoxen Christen.

In meinem Namen und im Namen der Diözese Iasi sende ich der Familie Stamm sowie den Mitgliedern der Bayerischen Kinderhilfe Rumänien mein aufrichtiges Beileid. Wir beten für die Ruhe ihrer edlen und großzügigen Seele. Der liebe Gott schenke ihr friedvolles ewiges Leben.

Bischof emeritus Petru Gherghel

Mesaj de condoleanţe

"Cu surprindere şi profundă durere în suflet, am primit vestea morţii mult apreciatei doamne ministru Barbara Stamm. Ne amintim de toate binefacerile caritative şi sociale pe care doamna Barbara Stamm cu iubire şi entuziasm le-a realizat în favoarea Centrului de la Păstrăveni, a Grădiniţei de la Gherăeşti, a Casei de copii de la Baraţi, a Spitalului de la Barticeşti.

Nu uităm nici atitudinea foarte ecumenică şi sprijinul pe care l-a acordat creştinilor ortodocşi.

În numele meu şi în numele întregii Dieceze de Iaşi exprim sincere condoleanţe familiei Stamm, precum şi membrilor Asociaţiei "Ajutorul bavarez pentru copiii din România". Ne rugăm pentru odihna sufletului ei nobil şi generos. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască viaţa veşnică!"

Petru Gherghel, episcop emerit

* * *

Din arhiva ercis.ro:

13 octombrie 2002: Inaugurarea grădiniţei de la Gherăeşti

Album foto: 13 octombrie: Inaugurarea grădiniţei de la Gherăeşti