A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna octombrie 2025
Începutul unei noi luni aduce, ca de fiecare dată, un proaspăt număr al revistei Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, "Lumina creştinului", care se prezintă în faţa cititorilor sub forma numărului 10, al 430-lea al seriei noi, ajunsă la al 36-lea an de apariţie neîntreruptă, cu o copertă ce surprinde momentul solemn al deschiderii noului an pastoral în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.
Pagina a doua cuprinde câteva aspecte tehnice, printre care şi componenţa redacţiei, datele pentru donaţii, cuprinsul acestui număr, dar şi două rubrici mai mici: "Să ne rugăm cu Biserica", în care găsim intenţia de rugăciune propusă de Sfântul Părinte pentru luna octombrie, şi "Mesajul terezian", cu un citat din Sfânta Tereza a Pruncului Isus despre "Rodnicia dojenii".
La rubrica "Mesajul episcopului", la pagina 3, Preasfinţitul Iosif Păuleţ subliniază faptul că luna octombrie ocupă un loc aparte în calendarul Bisericii, fiind marcată de prezenţa Maicii Domnului şi de chemarea la rugăciune, în special prin Rozariu, şi la angajamentul misionar.
Întorcând foaia, găsim rubrica "Actualitatea", la pagina 4, cu materialul "Deschiderea noului an pastoral" semnat de pr. Cristian Diac, care relatează despre Sfânta Liturghie solemnă prin care Dieceza de Iaşi a început noul plan pastoral trienal, sub tema generală "Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos". La pagina 5, părintele Adrian Blăjuţă aduce un omagiu cardinalului Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice, care a plecat în casa Tatălui, după o viaţă de slujire şi de mărturie exemplară, marcată de răbdare şi dăruire evanghelică. Continuând, la pagina 6, sub aceeaşi rubrică, pr. Claudiu Bulai realizează un interviu cu pr. Iulian Herciu, intitulat "Cristos să fie centrul vieţii noastre", în care capelanul românilor catolici din Torino vorbeşte despre începuturile activităţii sale preoţeşti în Italia, subliniind că Isus este singura comoară pe care nu o putem pierde. În încheierea rubricii "Actualitatea", la pagina 8, pr. Pavel Mărtinaş descrie în articolul "Bisericuţa din Buhuşi, o carte de vizită a comunităţii" evenimentul emoţionant al consacrării noului altar şi sfinţirii lucrărilor de renovare, o încununare a eforturilor de peste opt decenii ale credincioşilor pe care îi păstoreşte în prezent.
La rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii", la pagina 9, Vlad Ropotică propune o reflecţie despre importanţa carităţii în viaţa bisericească, sub titlul "In omnibus caritas", iar la pagina 10, Alicia Benchea meditează asupra intenţiei de rugăciune a lunii, invitându-i pe cititori la "A trăi în pace, fraternitate, dreptate", lucrând împreună pentru a promova aceste valori.
Pr. Cătălin Farcaş, la rubrica "Citind Scriptura" de la pagina 11, analizează episodul celor zece leproşi, arătând în materialul "O demnitate pierdută şi apoi redobândită" că recunoştinţa este cea care restabileşte demnitatea umană.
"Mesajul sfinţilor" aduce în atenţie, la pagina 12, istoria canonizării Fericitului Bartolo Longo, "apostol al Rozariului", descrisă de sr. Cristiana Coşa, OSB. Descoperim, la pagina 13, în rubrica "Sanctuare", prin pr. Iosif Dorcu, sanctuarul indian "Vallarpadam" dedicat Fecioarei Maria, un loc de refugiu pentru credincioşi.
Petronela Maftei semnează, la pagina 14, la rubrica "În sprijinul semenilor", articolul "Aniversare în comunităţi, împreună cu seniorii", prezentând evenimentele prilejuite de împlinirea a 35 de ani de activitate Caritas şi de Ziua Mondială a Bunicilor şi Vârstnicilor.
Rubrica "Pagina familiilor" (15) conţine sfatul părintelui Felician Tiba, care le reaminteşte soţilor, în materialul "Vrei să-ţi iubeşti copiii, iubeşte-le mama!", despre importanţa iubirii şi respectului în cuplu pentru o bună educaţie a celor mici. Rubrica "Pentru copii" (pagina 16) aduce două meditaţii, una prin care pr. Felician Tiba vorbeşte despre slujirea de "Ministrant în vederea a ceva mai mare...", iar cealaltă, intitulată "Iubirea necondiţionată", în care Teodora G. împărtăşeşte bucuria de a face parte dintr-o familie numeroasă.
Pentru tineri se deschide la pagina 17 cu articolul "Misionari ai speranţei. Ecoul tăcerii" semnat de pr. Felix Roca, care încurajează tinerii să redescopere curajul şi gramatica tăcerii pentru a se ancora în lucrurile esenţiale ale vieţii. La pagina 18, pr. Cătălin Farcaş ne îndeamnă să îi slujim Domnului cu bucurie, în timp ce pe pagina 19, pr. Ioan Balan analizează "Paradoxul modern: iubirea obiectelor şi folosirea oamenilor", chemând la o reevaluare a priorităţilor, iar pe aceeaşi pagină pr. Cristian Chinez meditează asupra noţiunii de "Mister" ca mijloc de a ieşi din înlănţuirea cosmică şi de a te lăsa purtat spre Dumnezeu.
Rubrica "Misiuni", la pagina 20, prin pr. Florin-Petru Sescu, explică mesajul papal pentru "Misionari ai speranţei între neamuri" cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor din acest an. Un pas important în drumul spre beatificare este prezentat la rubrica "Istorie" (pagina 21), unde pr. Isidor Iacovici relatează despre "O nouă etapă în drumul spre beatificarea părintelui Dumitru Matei", martir al credinţei, prin finalizarea şi trimiterea la Vatican a cărţii Positio.
Revista mai include tradiţionalele pagini de "Ştiri externe şi interne" (paginile 22-24), editate de Ovidiu Bişog, care cuprind şi informaţii "Din agenda episcopului".
Av. Mihaela Ciobanu, la rubrica "Legea şi dreptul tău" (pagina 25) oferă câteva răspunsuri la probleme legale sub titlul "Curier juridic". "Poşta redacţiei" (pagina 26) răspunde la câteva întrebări ale cititorilor, incluzând subiectul naşilor de la Mir. Pe penultima pagină, pr. Emanuel Imbrea propune al 58-lea rebus despre nume şi locuri biblice, iar pe ultima pagină a revistei găsim rugăciunea propusă pentru anul pastoral 2025-2026.
Vă invităm să deschideţi paginile revistei "Lumina creştinului" din octombrie 2025! Descoperiţi mesajul episcopului, relatări de la deschiderea noului an pastoral, un omagiu adus cardinalului Lucian Mureşan, meditaţii despre recunoştinţă şi caritate, sfaturi pentru familie, precum şi articole care vă cheamă să deveniţi "misionari ai speranţei".
Citind acest nou număr, prin abonamentul pe care l-aţi făcut deja ori cumpărând revista de la Librăria "Presa Bună" sau de la birourile parohiale din fiecare comunitate, avem încredere că vă veţi simţi "înflăcăraţi de iubirea lui Cristos".
Ovidiu Bişog
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXVI, nr. 10 (430), octombrie 2025, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro