A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna iunie 2024
Revista Diecezei de Iaşi, "Lumina creştinului", pe luna iunie a fost tipărită şi trimisă la abonaţii noştri. Acest număr, 414 din anul XXXV al seriei noi a revistei, are mai multe pagini dedicate vizitei Papei Francisc la Iaşi de acum cinci ani, dar şi articole interesante menite să ne hrănească sufletul şi să ne întărească credinţa.
Prima copertă ne oferă o imagine cu Sanctitatea sa Papa Francisc, din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. O istorică fotografie care face cinste catedralei noastre şi diecezei noastre.
La pagina 3 găsim editorialul pregătit de pr. Adrian Blăjuţă despre împlinirea a cinci ani de la vizita istorică a Papei Francisc la Iaşi, când papa ne îndemna pe toţi "Să mergem împreună".
Rubrica "Actualitate" ne propune articole despre aniversările din Dieceza de Iaşi comemorate în luna mai, impresiile tinerilor care au participat la Ziua Tineretului şi un interviu cu pr. Daniel Iacobuţ despre momentul întâlnirii dintre Papa Francisc şi credincioşii Diecezei de Iaşi, la 1 iunie 2019.
La paginile 9-10 găsim rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii", unde Vlad Ropotică şi Alicia Cobzaru ne propun articolele "Revoluţionarii şi episcopul", respectiv intenţia de rugăciune pentru luna iunie "Pentru o viaţă mai bună şi fără pericole".
Pr. Alois Bulai ne propune articolul "Familia lui Dumnezeu. Farmecul femeii" la rubrica "Citind Scriptura" în care ne vorbeşte despre rolul soţiei în familie. Sora Monica Bogdănel ne propune la rubrica "Mesajul sfinţilor" articolul cu titlul "Nu voi înceta să predic evanghelia", despre un viitor fericit polonez, ucis de comunişti din ură faţă de credinţă.
După cum ne-am obişnuit, pr. Iosif Dorcu ne poartă în pelerinaj la un nou sanctuar marian, de dată aceasta aproape de parohia un slujeşte în Franţa, şi anume "La Daurade", din Toulouse. Tot despre un pelerinaj este vorba şi la pagina 14, de data aceasta la sanctuarul marian din dieceza noastră, de la Cacica. Protagoniştii acestui pelerinaj au fost bolnavii şi lucrătorii sanitari.
Pagina familiilor ne propune un articol semnat de pr. Felician Tiba despre nevoia soţilor de a petrece timp împreună, iar la pagina pentru copii ne propune articolul "Vacanţa şi rugăciunea de seară". Tot la pagina pentru copii găsim articolul "Amintiri de la bunica" semnat de Luciana Z.
Paginile 17-19 sunt dedicate tinerilor şi ne propun următoarele articolele: "Umblă fără oboseală" semnat de pr. Felix Roca, "Eu pentru cine votez?" semnat de pr. Petru-Sebastian Tamaş, "Un nou campionat: aruncatul cu pietre" semnat de pr. Ioan Bălan şi "Piedici de înlăturat" semnat de pr. Cristian Chinez.
Pr. Florin Sescu continuă seria de articole despre istoria Centrului Misionar Diecezan şi ne propune în acest număr al revistei articolul "Misiunea din Kenya". La pagina 21, pr. Iosif Antili ne propune articolul "Moştenirea spirituală a Fericitului Anton Durcovici", de la a cărui beatificare s-au împlinit 10 ani. Ştirile pe scurt pot fi găsite la paginile 22-24, pregătite fiind de Ovidiu Bişog.
Acest număr al revistei vine cu rubrica "Legea şi dreptul tău", unde av. Mihaela Ciobanu ne propune articolul "Drepturile cuvenite victimelor infracţiunilor". La poşta redacţiei pot fi citite răspunsurile date cititorilor noştri care ne-au scris pe adresa redacţiei. De asemenea, puteţi găsi şi rebusul "Nume şi locuri biblice" care a ajuns la numărul 42, pregătit de pr. Emanuel Imbrea. Ultima copertă ne propune rugăciunea "Consfinţirea familiei la Inima lui Isus".
Cu speranţa că v-am trezit interesul pentru acest număr al revistei "Lumina creştinului", vă dorim tuturor lectură plăcută.
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXV, nr. 6 (414), mai 2024, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro