"Inima Diecezei de Iaşi şi inima inimii noastre" este titlul celei mai recente scrisori pastorale semnate de PS Petru Gherghel, publicată în deschiderea revistei Lumina creştinului, nr. 10 (262) - octombrie 2011. Scrisoarea pastorală este prilejuită de jubileul de 125 de ani de la întemeierea Seminarului diecezan "Sfântul Iosif" din Iaşi, instituţie fanion a Bisericii noastre locale şi o "bogăţie inestimabilă", pe care au ocrotit-o în egală măsură toţi episcopii de Iaşi.

Pentru a marca cum se cuvine acest moment istoric, PS Petru Gherghel a declarat anul academic 2011-2012, "An jubiliar al Seminarului", stabilind în acelaşi timp mai multe manifestări oficiale prezentate pe larg în cuprinsul scrisorii pastorale.

Aceluiaşi eveniment îi este dedicat şi articolul semnat de pr. Alois Moraru din cadrul rubricii "Istorie". Recent, pr. Alois Moraru a publicat lucrarea "125 de ani de la înfiinţarea Seminarului catolic din Iaşi", prezentată în cadrul Liturghiei pontificale de joi, 29 septembrie 2011, din catedrala din Iaşi, dedicată aceluiaşi jubileu.

Un alt eveniment istoric prezentat în paginile revistei - comemorarea a 180 de ani de la răscoala catolicilor din Săbăoani din 1831 - este tema articolului semnat de pr. Cornel Cadar. În memoria celor căzuţi în lupta de la Săbăoani din 24 aprilie 1831, între trupele ţariste aflate la Roman şi sătenii catolici (31 de morţi din Săbăoani, Gherăeşti, Prăjeşti şi Iugani), la Săbăoani a fost dezvelit un monument comemorativ şi a fost săvârşită o Liturghie cu slujbă de pomenire de către un sobor de preoţi în frunte cu PS Aurel Percă, originar din Săbăoani.

Aşa cum este cunoscut, Episcopia Romano-Catolică Iaşi a organizat în luna septembrie 2011 la Institutul Teologic din Iaşi cursuri de formare teologică, pastorală şi spirituală pentru toţi preoţii angajaţi în activitatea pastorală. La pagina 5 a revistei sunt prezentate impresiile a doi dintre participanţi: pr. Pavel Chelaru şi pr. Alois Moraru.

Luna septembrie a consemnat şi alte evenimente din viaţa diecezei. Astfel, la 16 septembrie, la Barticeşti a fost inaugurat Centrul de Balneologie şi Recuperare Medicală, sfinţit şi inaugurat în prezenţa PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi PS Anton Coşa. Evenimentul respectiv a fost prezentat într-un articol semnat de pr. Mihai Budău.

La 17 septembrie a avut loc întâlnirea terezinelor la Centrul Divinei Îndurări şi biserica "Sfântul Anton de Padova" din Huşi, eveniment semnalat de Teodora Pantazi, precum şi începutul anului de noviciat pentru şapte tineri intraţi în Ordinul Fraţilor Minori Capucini, eveniment prezentat de fr. Petre-Marian Ianoş.

De asemenea, la 10 septembrie, 14 fraţi franciscani au depus la Institutul Teologic Franciscan din Roman, profesiunea solemnă, eveniment semnalat de fr. Cristian Aiojoaei, iar la 8 septembrie, la Traian, doi fraţi verbiţi au depus voturile perpetue, în timp ce un al treilea a reînnoit voturile temporare, eveniment prezentat de pr. Gianfranco Maronese.

Rubrica "externe" este susţinută de articolul dedicat vizitei papei Benedict al XVI-lea în Germania, în perioada 22-25 septembrie, precum şi de partea a doua a articolului "Pelerini la Madrid", semnat de Anamaria Dănilă şi Ana-Maria Doboş.

Recomandăm şi articolele "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", în cadrul rubricii Mesajul sfinţilor (autor Diana Gal); "Sanctuarul La Salette", în cadrul rubricii Sanctuare (autor pr. Iosif Dorcu); "Când idealul e nobil...", în cadrul rubricii Pentru familii (autor pr. Felician Tiba); "Urcuşul iubirii" în cadrul rubricii Pentru tineri (autor pr. Felix Roca); "Dialog anacronic", în cadrul rubricii Tablete spirituale (autor pr. Cristian Chinez); "Aşa cum m-a trimis Tatăl...", în cadrul rubricii Misiuni (autor pr. Valentin Aenoaei); "Noul cod civil" în cadrul rubricii Legea şi dreptul tău (autor av. Mihaela Ciobanu); "Adevărata iubire faţă de ai săi" în cadrul rubricii Mesaj terezian, respectiv episodul IX al serialului "Apostolul iubirii", ambele semnate de pr. dr. Anton Despinescu.

În sfârşit, sr. Monica Fabian prezintă câteva răspunsuri năstruşnice ale copiilor despre sfânta Tereza a Pruncului Isus (pag. 16) şi tot copiilor le este dedicat un nou episod din povestioara morală "Micul pustnic" scrisă de Christophor v. Schmid.

Revista cuprinde la sfârşit rubricele clasice: Ştiri, Poşta redacţiei şi Rebus, ultima rubrică fiind susţinută de pr. Emanuel Imbrea.

Ca de obicei, revista este ilustrată cu fotografii recente din viaţa Bisericii.

Dr. Dănuţ Duboş