A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna octombrie 2013

Cel mai recent număr al revistei "Lumina creştinului", nr. 10 (286), octombrie 2013 se deschide cu scrisoarea pastorală Sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, în cuprinsul căreia PS Petru Gherghel îi aduce un emoţionant omagiu ilustrului său predecesor la conducerea Diecezei de Iaşi, episcopul Anton Durcovici.

Mesajul central al scrisorii pastorale îl reprezintă profunda veneraţie pe care episcopul martir a avut-o pentru Sfânta Fecioară Maria, în cinstea căreia a luat câteva iniţiative impresionante şi curajoase, aşa cum a fost memorabila consacrare a Eparhiei de Iaşi către Inima Neprihănită a Mariei, în ziua de 22 august 1948. Scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel se încheie cu un apel adresat preoţilor, persoanelor consacrate şi tuturor credincioşilor, pentru ca "în toate bisericile, rugăciunea Rozariului, recomandată de episcopul Durcovici în vremuri grele, să fie recitată zilnic" în cursul lunii octombrie.

În cadrul rubricii Actualitatea, părintele Adrian Blăjuţă semnează articolul Episcopii catolici la Bacău şi Luncani, în cuprinsul căruia sunt prezentate principalele rezultate ale sesiunii de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România, ale cărei lucrări s-au desfăşurat în perioada 9-12 septembrie a.c. la Mănăstirea Fraţilor Carmeliţi de la Luncani. Acelaşi autor semnează şi articolul Rugăciune şi post pentru pace, dedicat evenimentului din 7 septembrie a.c., atunci când "peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Sfântul Petru [...] ca răspuns la apelul papei Francisc de la rugăciunea "Angelus" din duminica precedentă, în care a convocat o zi de post şi rugăciune pentru pace în Siria, în Orientul Mijlociu şi în întreaga lume". În cadrul aceleiaşi rubrici, părintele Cornel Cadar publică prima parte a interviului acordat de PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, care a a vizitat din nou Iaşiul, oraşul în care s-a născut şi a fost botezat. Interviul a fost realizat în dimineaţa zilei de 13 septembrie a.c., fiind de fapt "un dialog despre amintiri, vocaţie, frumuseţile preoţiei şi credinţă".

Continuă serialul Din istoria revistei, semnat tot de părintele Cornel Cadar, cu episodul al IX-lea, dedicat anilor 1921-1925 din istoria Luminii creştinului. Ca de obicei, serialul este completat de rubrica Gânduri la centenar, în cadrul căreia părintele Iosif Comoraşu, fost director a Institutului Presa Bună în perioada 1992-2009, semnează în acest număr articolul Felicitări.

Rubrica Istorie este dedicată unei personalităţi ilustre a Diecezei de Iaşi, episcopul Mihai Robu (1925-1944), unul dintre cei mai valoroşi colaboratori ai revistei "Lumina creştinului" şi ocupantul locului al doilea în ceea ce priveşte numărul articolelor publicate în revistă (148). Rubrica Mesajul sfinţilor prezintă articolul Episcopul Anton Durcovici - "Rămas bun", al cărui subiect este întâlnirea de rămas bun din 5 aprilie 1948 dintre episcopul Durcovici şi membrii Congregaţiei Mariane din Bucureşti. La rândul său, rubrica E bine de ştiut conţine articolul De la cititori despre episcopul Anton Durcovici, în cuprinsul căruia semnatarul, dl. Daniel Banner, prezintă iconiţa dăruită de episcop în ziua de 12 iunie 1949 familiei Banner din Turnu Severin, cu prilejul vizitei pastorale efectuate de acesta.

Părintele Iosif Dorcu continuă serialul dedicat sanctuarelor mariane cu un articol despre sanctuarul Madonna di Bonaria (Cagliari), cel mai mare sanctuar marian din insula Sardinia. Papa Francisc a efectuat un pelerinaj la acest sanctuar în ziua de 22 septembrie 2013, prilej cu care "a celebrat sfânta Liturghie, s-a recules în faţa statuii miraculoase şi a avut întrevederi cu oameni ai locului, cu bolnavi, cu tineri".

În cadrul rubricii Pentru familie, părintele Felician Tiba semnează articolul Familia la şcoala credinţei. Un gând devenit realitate, dedicat simpozionului care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii august la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi, care a reprezentat prima întâlnire diecezană a familiilor. Rubrica Anul Credinţei şi Familia prezintă articolul Maria este prima credincioasă, semnat de părintele Alois Bulai. "Misterul lui Isus - scrie părintele - nu se poate separa de mama din care a voit să se nască", şi care este "mama tuturor acelora care cred". Părintele Felix Roca continuă serialul Paşii credinţei în cadrul rubricii Pentru tineri, cu articolul Hrana pentru viaţa veşnică.

La rubrica Misiuni, părintele Gabriel Cimpoeşu semnează articolul Lui Dumnezeu nu-i place să rămână dator, care prezintă un "exemplu frumos" petrecut cu patru ani în urmă în Parohia Djébonoua din Coasta de Fildeş, "pentru a ne îndemna să trăim credinţa fără să ne descurajăm". Părintele profesor dr. Anton Despinescu, un veteran al presei catolice din România, este autorul articolului Credinţa, condiţie strictă, care porneşte de la un citat din cartea profetului Isaia: "Dacă nu credeţi, nu veţi rezista". Tot părintele Despinescu semnează şi articolul Fidelitatea răsplătită, în cadrul rubricii Mesaj terezian.

Recomandăm, de asemenea, articolele Vestitori curajoşi pe străzile lumii, la rubrica Ziua Misiunilor (autor părintele Florin-Petru Sescu); Aşa răspund copiii despre Isus, care este de o fiinţă cu Tatăl, la rubrica Pentru copii (prelucrare de părintele Felician Tiba); Cântul lui Octombrie (autor părintele Irinel Iosif Iosub); O clipă dumnezeiască (autor Antonel Duma); Moartea frunzei (autor Ovidiu Bişog); Înfăptuirea evanghelizării, la rubrica Tablete spirituale (autor părintele Cristian Chinez); Curier juridic, în cadrul rubricii Legea şi Dreptul tău (autor avocat Mihaela Ciobanu).

Aşa cum ne-a obişnuit, revista este bogat ilustrată, iar coperta prezintă o fotografie care îi reprezintă pe episcopii catolici din România în faţa bisericii "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău (10 septembrie 2013).

Dr. Dănuţ Doboş

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.