Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor este celebrată în perioada 18-25 ianuarie. Această practică a început încă din 1908, la propunerea lui Paul Wattson. Cu ocazia acestui moment de rugăciune, în fiecare an, se realizează o broşură care propune un model de celebrare ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu. Tema rugăciunii pentru unitatea credinţei de anul acesta este "Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune"(cf. Fap 2,42).
Broşura conţine o introducere la celebrarea ecumenică, un model de celebrare ecumenică, texte biblice, meditaţii şi rugăciuni pentru fiecare zi din octava de rugăciune, o serie de rugăciuni suplimentare, prezentarea contextului ecumenic din Ierusalim, lista temelor Rugăciunii pentru unitatea creştinilor din perioada 1968-2011, câteva date importante din istoria Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi o schemă pentru celebrările ecumenice în Bisericile Catolice.
Textele din această broşură au fost pregătite de un grup de responsabili creştini din Ierusalim. Aceştia s-au reunit la invitaţia Consiliului Ecumenic al Bisericilor.
Animaţi de invitaţia Mântuitorului: unde doi s-au trei se adună în numele meu sunt prezent şi eu în mijlocul lor, să trăim mai intens, în acest timp, iubirea fraternă.
Sergiu Gabor
* * *
Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2011
Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Ed. "Presa Bună", 2011, 14x20cm, 76 p., 5 lei
Textul broşurii poate fi descărcat de aici.
