Vineri, 24 ianuarie, situl www.catholica.ro a împlinit un an de la înfiinţare. Situl reprezintă o iniţiativă media care a pornit de la serviciul de ştiri oferit din 1999 de Greek-Catholic.ro.
În urma consultărilor în principal dintre Eparhia de Cluj-Gherla şi Dieceza de Iaşi, la 24 ianuarie 2002 a fost lansat Catholica.ro, cu scopul dezvoltării informării în interiorul Bisericii Catolice din România, îndeosebi prin serviciul de ştiri şi serviciul de documente. Situl a fost vizitat de 32.000 de ori, fiind vizualizate peste 200.000 de pagini. A oferit şi oferă documentele importante - predici şi discursuri ale Sfântului Părinte sau texte ale unor organisme din Curia Romană. Peste 500 de abonaţi primesc fluxul de ştiri. Pentru viitor se vor publica preoţii şi parohiile catolice, se va extinde şi în alte limbi de circulaţie, se va lansa serviciul Catholica Network (Cnet.ro), care să sprijine dezvoltarea Internetului catolic românesc prin serviciu de găzduire şi consultanţă, pentru situri parohiale, de asociaţii etc.