Lansarea site-ului www.cateheze.ro al Oficiului pentru Cateheză
Este o bucurie să semnalăm apariţia site-ului www.cateheze.ro.
Pentru Episcopia Catolică de Iaşi este important să publicăm online teme clare şi actuale despre cateheză, oferind cititorilor posibilitatea de a se informa cu privire la activităţile noastre şi de a avea acces la crezul care ne animă.
Site-ul www.cateheze.ro oferă o navigare simplă şi intuitivă, cu trăsături creştine specifice prezentate pe pagina principală: logoul "Credo" însufleţit de cruce, vechiul altar de jertfă din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" şi mozaicul ce o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria.
Fiecare pagină îşi propune să ajute la descoperirea misiunii acestui oficiu diecezan. Accesând pagina "Cine suntem?", veţi găsi cheia de lectură a acestui site:
Vestindu-i evanghelia şi misterul lui Isus Cristos, activitatea catehetică îi prezintă omului valoarea sa şi demnitatea la care este chemat: vocaţia de a fi prima cale a Bisericii, frate cu ceilalţi oameni şi fiu al Tatălui ceresc.
Felicităm pe colaboratorii Oficiului pentru Cateheză şi dorim întregii echipe să pună la baza oricărei forme de cateheză legătura dintre cuvântul lui Dumnezeu şi viaţa creştină din parohiile Diecezei de Iaşi. Articolele, evenimentele şi proiectele prezente în paginile web ale acestui site să întindă adevărate punţi între Cristos - calea, adevărul şi viaţa - şi oamenii de astăzi, ajutându-i să descopere imaginea lui Dumnezeu din fiinţa lor.
Mons. Aurel Percă
episcop auxiliar