
Editura "Sapientia" anunţă apariţia numărului 8 al revistei Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, Dialog teologic. Aşa cum ne-am obişnuit deja, revista Dialog teologic propune în fiecare număr o temă principală, care este tratată din diferite perspective (biblică, teologică, pastorală, canonică etc.). În acest număr, tema principală este familia creştină.
* * *
Familia creştină, încontro? Dialog teologic IV/8 (2001), 274 p., 17x24, 70.000 lei.
* * *
După editorialul semnat de episcopul Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, în care sunt abordate principalele probleme cu care se confruntă familia şi căsătoria creştină, urmează o serie de articole dedicate familiei. Astfel, regretatul pr. Anton Budău ne oferă spre meditaţie gândurile lui Dumnezeu despre familie, pe care le găsim oglindite în Sfânta Scriptură; pr. prof. dr. Mihai Patraşcu scrie despre valoarea unităţii şi indisolubilităţii căsătoriei, reflectată în legislaţia civilă şi canonică bizantină dintre secolele VI-X; cunoscutul eseist Robert Lazu (tată tânăr cu patru copii) analizează câteva chestiuni legate de demnitatea relaţiilor sexuale din cadrul familiei; pr. prof. dr. Alois Bişoc prezintă unele elemente din magisteriul papei Paul al VI-lea despre familie; pr. prof. dr. Wilhelm Dancă propune o antologie de texte din învăţătura bogată a papei Ioan Paul al II-lea despre familia creştină, precedată de o introducere în acest domeniu magisterial, deopotrivă vast şi important.
Semnalăm, de asemenea, secţiunea "Documente" şi "File de arhivă", în care sunt publicate câteva documente importante referitoare la familie.
Numărul 8 al revistei Dialog teologic are 274 de pagini, preţul de 70.000 lei şi poate fi procurat de la toate librăriile catolice din ţară.
Pr. dr. Ştefan Lupu