A apărut revista "Familia şi viaţa", nr. 7-8, pentru lunile iulie şi august 2011, în acelaşi format. Citind-o, veţi găsi răspunsul oferit de pr. Felician Tiba la întrebarea "De ce femeia pare că este inferioară bărbatului?" în cadrul rubricii "Răspuns la scrisori". În editorialul "Libertatea: satisfacerea dorinţelor sau disciplinarea vieţii", pr. dr. Iosif Enăşoae ne prezintă o reflecţie asupra libertăţii adevărate care este indisolubil legată de Adevăr.
Seminaristul Iulian Robu, la rubrica de actualitate în Biserică, continuă din numărul trecut să ne prezinte figura proeminentă a papei Ioan Paul al II-lea, un papă al familiei şi al vieţii, cel care a văzut în familie un sanctuar al iubirii şi al vieţii şi o celulă vitală şi primară pentru societate.
În cadrul aceleiaşi rubrici, pr. Felix Roca ne prezintă programul activităţilor dedicate Celei de-a XXVI-a Zile Mondiale a Tineretului care a avut loc la Madrid în perioada 16-21 august 2011.
Urmează o parte a interviului cu cardinalul Stanislaw Dziwisz, realizat de seminaristul Eduard Bucevschi prin intermediul internetului şi cu bunăvoinţa Monseniorului Dariusz Ras, în care descoperim viaţa de rugăciune intensă a fericitului Ioan Paul al II-lea.
La pagina de "Ştiri din Biserica Universală", seminaristul Liviu Matieş prezintă cele mai semnificative evenimente ce au avut loc în lunile mai şi iunie în Biserica Universală. Tot el continuă şi pagina de "Ştiri din Biserica locală".
În paginile dedicate soţilor şi părinţilor veţi găsi următoarele articole: "Iubirea şi fecunditatea după Humanae Vitae", după Paola Pellicano, şi "Am cel mai bun copil!" - dialog cu o mamă care povesteşte despre câteva erori din educaţia copilului, articol preluat din revista "Biserica şi viaţa" a Parohiei "Sfântul Nicolae", Bacău. Adresându-se logodnicilor, Iuliana Petruţ îi îndeamnă pe aceştia să reflecte asupra câtorva întrebări înainte de a celebra sacramentul Căsătoriei. În pagina alăturată psih. Izabela Antonică le vorbeşte tinerilor de presiunea pozitivă şi negativă a grupurilor şi cum să o recunoască şi să-i facă faţă. La pagina adolescenţilor, ne este prezentată Sărbătoarea Copiilor prin ochii unei tinere voluntare din Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman, parohia gazdă a acestui eveniment. În pagina copiilor Iuliana Petruţ a cules câteva jocuri pentru copii mai mari şi mai mici. În paginile dedicate celor vârstnici, prof. Angela Dumea şi psih. Mihaela Gemine scriu articolele "Ca noi au fost, ca ei vom fi" şi, respectiv, "Să îmbătrânim frumos".
În paginile "Din viaţa organizaţiilor", sr. Elena-Monica Luzinschi ne prezintă Congregaţia "Surorile Crucii", carisma acesteia şi dă mărturie despre vocaţia proprie, iar alăturat, Oficiul pentru Pastoraţia Copiilor, Adolescenţilor şi Tinerilor ne prezintă paleta bogată a activităţilor estivale pentru copii care s-au realizat în dieceza noastră în vacanţa aceasta.
Prof. dr. Violeta Apostu, în paginile "Şcoala şi educaţia creştină", ne prezintă articolul "Dreptul la educaţie creştină", alături fiind şi oferta admiterii în învăţământul superior pentru anul universitar 2011-2012 la Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Asistenţă Socială din Bucureşti şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi.
În cuprinsul paginii de Solidaritate creştină, Loredana Bişoc ne relatează despre Biroul de Asistenţă Socială Caritas Iaşi, scopul, obiectivele acestui program, proiectele desfăşurate de-a lungul anilor şi situaţia unor familii concrete care au participat la acestea. În pagina următoare, Oana Romila ne relatează despre proiectul "Caritate prin misiune şi implicare socială" iniţiat şi desfăşurat de Caritas Iaşi în primele cinci luni ale acestui an.
Pagina medicală cuprinde articolul doamnei dr. Adina Zatîca intitulat "Conduita de urgenţă în şocul şi reacţiile anafilactice severe", iar în cuprinsul paginii "Comunicare media", pr. Petru Tamaş ne prezintă toate mijloacele de comunicare în masă de pe cuprinsul diecezei noastre care transmit sfânta Liturghie, acestea devenind adevărate amvoane pentru vestirea Evangheliei, dar fără a înlocui participarea fizică la sfânta Liturghie.
În paginile dedicate timpului liber, dir. Iulian Lupu, făcând parte din organizatorii traseului turistic, ne prezintă o scurtă descriere a programului de deplasare a tinerilor din Dieceza de Iaşi care au ales să participe la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid.
În continuare, pagina de grădinărit cuprinde articolul doamnei ing. Silvia Tamaş despre îngrijirea pomilor şi tratamentele de prevenire şi combatere a dăunătorilor, urmată de pagina juridică, pagină în care doamna jr. Rafila Covasan ne prezintă cazul unei persoane care prea târziu a înţeles că dragostea dintre fraţi trebuie pusă deasupra averii şi pământului, cât şi rugămintea dumneaei de a-i adresa întrebări la care să răspundă, păstrând confidenţialitatea datelor personale.
Pagina de divertisment cuprinde un rebus despre Sfântul Anton de Padova şi câteva glume culese de Iuliana Petruţ. Veţi găsi pe coperta spate prezentarea câtorva din cărţile editate anul acesta de Editura "Sapientia", cât şi rugăciune "Doamne, dă-ne preoţi" de pr. Andrea Gasparino.
Pe verso coperţii faţă este prezentată reţeaua de librării de pe cuprinsul diecezei noastre cât un talon pentru cei care doresc să se aboneze la revista "Familia şi Viaţa", existând posibilitatea abonării pentru 6 sau 12 numere. Plata se face în contul Institutului Teologic Romano-Catolic Iaşi RO07RNCB0175033618250001, cu menţiunea: Pentru revista "Familia şi Viaţa", iar talonul poate fi decupat, completat şi trimis pe adresa redacţiei, Asociaţia "Familia şi Viaţa", Ştefan cel Mare, 228, jud. Neamţ, 611040-Roman, Un exemplar costă 4 lei.
Câteva dintre paginile revistei pot descărcate şi citite de aici.
Vă dorim lectură plăcută!
Asociaţia Familia şi Viaţa
