De câţiva ani a început să fie cunoscută şi în Dieceza de Iaşi "Mişcarea Familiilor de Nazaret", o iniţiativă pornită din Polonia, ţară catolică greu încercată în epoca modernă şi contemporană. Între 13 şi 16 martie, 33 de membri ai mişcării, din Iaşi, Săbăoani şi Polonia (Varşovia), s-au întrunit la Traian-Roman, în Casa Părinţilor Verbiţi, prin bunăvoinţa fraternă a părintelui Franco Maronese, pentru o reculegere deosebită, ca pregătire pentru sfintele Paşti. Preoţii Isidor Iacovici, Cornel Berea, Francisc Fărcăşel, Dariusz Kowalcsik şi Mons. Anton Despinescu i-au însoţit pe cei veniţi, oferindu-le teme de meditaţii şi conferinţe, sub genericul: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!" Întreg programul spiritual al reculegerii a fost urmărit cu viu interes, în prezenţa lui Isus din Euharistie, expus pe altarul capelei, dimineaţa la ora 9.00 până seara la 21.30, pe parcursul reculegerii. Pacea sufletească, rod al trăirii credinţei, se putea citi pe chipurile participanţilor. Realmente, au fost momente de har îmbelşugat, de neuitat. Întorşi acasă, ei vor împărtăşi multora, din comunităţile lor, bucuria trăită, cu speranţa că mulţi li se vor alătura.

Iniţiativa se leagă de numele preotului Tadeusz Dajczer, profesor de teologie la Universitatea Catolică din Varşovia, observator atent al vieţii creştine în ţara sa, sub dominaţia comunistă.

Ideologia ateistă militantă, ca şi sistemul însuşi erau resimţite în viaţa de toate zilele a creştinilor polonezi. Pentru revigorarea spiritului creştin în familii, părintele Dajczer a înţeles că familia sfântă de la Nazaret: Isus, Maria şi Iosif, poate fi văzută ca model de trăire a sfinţeniei la care sunt chemaţi toţi copii Domnului, oamenii: "Fiţi sfinţi, că eu, Domnul, sunt sfânt" (Lev 11,45). Rod al meditaţiilor personale, şi dorind să antreneze pe cât mai mulţi în trăirea credinţei, a publicat cartea: "Meditaţii despre credinţă, la şcoala sfintei familii".

Apreciată foarte mult şi în afara Poloniei, cartea a fost tradusă până astăzi în 25 de limbi. Prima ediţie a traducerii în limba română, făcută de Vera-Maria Neagu, a fost publicată la Editura "Tradiţie", Bucureşti, în 1999, cu ocazia vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România. În 2001 a apărut ediţia a 2-a, iar anul acesta, în luna mai, va fi lansată la Bucureşti şi ediţia a 3-a. Pe lângă această carte de căpătâi, autorul şi colaboratorii săi lucrează permanent la alcătuirea de aşa-numite caiete, broşuri format buzunar, foarte practice, oferind membrilor mişcării, hrană spirituală consistentă.

Metodologia trăirii creştine este la îndemâna fiecărui aderent preocupat de continuă propăşire sufletească. Direcţiunea spirituală, programul zilnic de rugăciune, primirea deasă a sfintelor taine (Spovada şi Împărtăşania), întrunirile săptămânale ale grupurilor, mărturia trăirii creştine oferită altora, exerciţii spirituale anuale în grupuri reunite, sunt elemente concrete ale spiritualităţii mişcării.

În cadrul parohiilor catolice "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" şi "Sfântul Anton" din Iaşi s-au format grupuri de acest gen care se străduiesc să practice din ce în ce mai intens această viaţă, ajutaţi de câţiva laici catolici polonezi, în frunte cu un preot, care vin din când în când la întruniri. Anul trecut, câteva familii din Parohia Săbăoani şi-au exprimat dorinţa să cunoască şi ele această spiritualitate.

Mons. Anton Despinescu