Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, cel mai probabil în Scitia Minor (Dobrogea de azi, localitatea Casimcea, jud. Tulcea). A primit o formaţie aleasă în familie. A învăţat să scrie şi să citească în limba latină şi în limba greacă. În jurul anilor 378-380, doritor să cunoască locurile sfinte, pleacă cu Gherman, prietenul său, la Betleem. După un timp merge în Asia Mică, vizitează comunităţile înfiinţate de sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Ioan Gură de Aur. În 385 ia drumul Nilului, pe urmele marilor pustnici Antonie şi Pahomie, cunoscând viaţa monahală a cenobiţilor şi anahoreţilor apoi, după şapte ani, se întoarce la Betleem.
În jurul anului 399 se află la Constantinopol. Ioan Gură de Aur, arhiepiscop de Constantinopol, îl hirotoneşte diacon, în anul 404. În urma intrigilor de la curte, Ioan Gură de Aur este exilat în Munţii Caucaz, în Georgia. Ioan Cassian, însoţit de prietenul său, pleacă la Roma pentru a cere protecţia papei Inocenţiu I (401-417). Între timp află că Ioan Gură de Aur a murit (407). Aici s-a împrietenit cu viitorul papă Leon, căruia, în anul 430, i se va adresa cu cuvinte de stimă şi de afecţiune, în prefaţa cărţii De incarnatione. Este hirotonit preot probabil de către papa.
Ajunge în Galia în anul 415, fiind trimis de către papa pentru a continua creştinarea galilor, începută deja de către sfinţii Policarp şi Irineu de Lyon. La Marsilia organizează două mănăstiri, una de bărbaţi şi alta de femei: Mănăstirea "Sfântul Victor" şi Mănăstirea "Sfântul Salvator". Organizează viaţa mănăstirească după modelul mănăstirilor din orient cu adaptările necesare locului. Prin aceasta Casian este un factor de legătură între cultura patristică a răsăritului şi cea a apusului. Este considerat unul dintre cei mai mari promotori ai monahismului occidental, deşi viaţă monahală exista în lumea latină şi înainte de el.
A combătut învăţătura augustiniană despre supremaţia harului, căzând în semipelagianism. A adus mari servicii bisericii prin lupta împotriva nestorianismului şi a pelagianismului.
Moare în anul 430. În regiunea Marsiliei este venerat încă din sec. al V-lea ca sfânt la 23 iulie. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 28 sau 29 februarie.
***
Se cunosc de la Ioan Cassian trei mari lucrări:
Despre aşezămintele cenobiţilor şi despre remediile celor opt păcate capitale, cca. 420, 12 cărţi. Primele patru cărţi tratează despre aşezămintele sau regulile monahale propriu-zise, despre îmbrăcăminte, rugăciuni, slujbe şi renunţarea la lume. Celelalte opt cărţi îl învaţă pe călugăr să lupte împotriva celor opt păcate capitale: lăcomia, pofta trupească, iubirea de bani, mânia, întristarea, trândăvia, slava deşartă, mândria. A fost scrisă la cererea episcopului Castor de Apta Iulia, episcop între 419 şi 426.
Convorbiri cu părinţii, "Colationes patrum", cca. 428, în 24 de cărţi, este opera cea mai însemnată. Are trei secţiuni: prima cuprinde zece conferinţe dedicate lui Leonzio, episcop de Fréjus şi fratele lui Castor, şi călugărului Elladio; a doua este adresată lui Onorato şi lui Eucherio de Lerino; a treia este adresată unor călugări din insulele Hyres, Gioviniano, Minervio, Leonzio, precum şi lui Teododoro. Numărul total al conferinţelor, 24, aminteşte de cei 24 de bătrâni din Apocalipsă.
Capodopera lui Casian tratează despre menirea călugărului, despre discreţie, despre lupta sufletului cu trupul, despre moartea sfinţilor, mobilitatea sufletului şi relele duhovniceşti, despre rugăciune, feciorie, protecţia lui Dumnezeu, darurile divine, despre prietenie, pocăinţă, închipuirile de noapte (visuri) şi despre explicarea cuvântului apostolic: "Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc" şi despre mortificare. Sunt prezentate întrebările pe care el şi mai ales Gherman le-au pus celor mai vestiţi monahi ai Egiptului şi răspunsurile acestora, deci un pateric.
Cele două opere principale ale lui Ioan Cassian, Institutiones şi Conlationes, constituie cele două părţi logice ale aceluiaşi discurs, o parte dedicată practicii, omului exterior, cealaltă dedicată omului interior, dar ambele centrate pe aceleaşi teme: monahismul, obiceiurile sale, modelele sale de inspiraţie.Despre Întruparea Domnului (De incarnatione Domini contra Nestorium), cca. 430, lucrare apologetică polemică în şapte cărţi îndreptată împotriva lui Nestorie, tratând despre strânsa unire a celor două firi ale Mântuitorului (unire hipostatică).
Aduce mărturii din Sfânta Scriptura şi din scrierile unor sfinţi părinţi că Isus Cristos s-a născut din sfânta Fecioară Maria, care trebuie sa fie astfel socotită ca "Născătoare de Dumnezeu" sau "Maica Domnului"; demonstrează că nestorianismul este o deviere de la pelagianism, se opune dogmei Sfintei Scripturi şi distruge dogma Sfintei Treimi.
***
Ioan Casian a fost unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai literaturii şi monahismului apusean din sec. 4 şi 5. El a fost un trăitor însufleţit de principiile ascetice creştine şi un ostenitor al desăvârşirii în mediul monahal pe care l-a creat. Pentru apus Ioan Cassian a adus inovaţia patericului, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieţii monahale sunt îmbrăţişate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinţii de seamă ai mănăstirilor din orient. Acest gen literar, plin de bogăţie literară şi de prospeţime duhovnicească, produce o deosebită satisfacţie prin varietatea de ton şi de situaţii. Ioan Casian a fost un mare iubitor al pustiului, asemenea sfântului Ieronim. A făcut legătura între est şi vest, atât prin principiile vieţii monahale cât şi prin cristologia sa. De numele lui Casian se leagă semipelagiansimul care a durat în mănăstirile din sudul Galiei până la condamnarea lui în Sinodul din Aurisacum 529 (Orange). Casian susţinea că harul şi libertatea colaborează. Înclinarea spre credinţă şi libertatea de voinţă aparţin omului.
Pr. Cornel Cadar
