Lăudat să fie Isus Cristos!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De câţiva ani, în Duminica a IV-a a Postului Mare se celebrează în Dieceza de Iaşi Duminica Bibliei. E o iniţiativă care vine chiar din partea papei Francisc, Sfântul Părinte recomandând o sărbătoare specială pentru a sădi în credincioşi o dragoste mai mare faţă de Sfânta Scriptură, cuvântul viu şi dătător de viaţă al lui Dumnezeu.
Totuşi, de ce Duminica Bibliei? Există nenumărate motive. Biblia este cartea de căpătâi a creştinilor. Este cartea cărţilor, scriptura sacră, este cuvântul viu al lui Dumnezeu. Aş vrea, însă, să menţionez două motive, în opinia mea mai relevante.
Prima motivaţia e legată de cunoaşterea lui Dumnezeu. Biblia este sursa principală pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi oferă răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?".
Al doilea motiv este călăuzirea pe care o oferă Biblia. Ea este lumină pentru paşii celui credincios. De aceea, trebuie meditată şi trăită pentru a vieţui ca fii ai lui Dumnezeu.
Primul aspect, prima motivaţia: Biblia este izvorul primordial pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Ea conţine istorisirea relaţiei de prietenie pe care Dumnezeu vrea să o instaureze cu omenirea. Unii Sfinţi Părinţi obişnuiau să afirme că Biblia este scrisoarea de dragoste trimisă oamenilor de către însuşi Dumnezeu. Dar care este chipul lui Dumnezeu? Până la urmă, cine este Dumnezeu?
Omul a fost dintotdeauna doritor să cunoască divinitatea, să priceapă ceva din misterul dumnezeirii. Evreii din Vechiul Testament erau preocupaţi să înţeleagă unde se poate găsi şi întâlni Dumnezeu, unde este prezent şi cum acţionează Domnul.
Evanghelia de astăzi, un fragment biblic sublim şi emoţionant, ne poate revela unele aspecte ale imaginii lui Dumnezeu. Pagina evanghelică a fost numită adesea parabola Fiului Risipitor sau parabola Fiului Rătăcitor şi a Fiului Credincios. Totuşi, numeroşi biblişti susţin că un nume mai potrivit ar fi parabola Tatălui Milostiv, deoarece în centru se află tocmai tatăl, gata de iertare, milă şi dragoste. De fapt, cuvântul tată se repetă în evanghelie de 12 ori. Textul evangheliei a fost împărţit în trei: prima scenă, cu fiul care cere parte de moştenire şi pleacă de la casa tatălui; a doua scenă, cu întoarcerea fiului aşteptat şi îmbrăţişat de tatăl; şi a treia scenă, cu atitudinea fiului mai mare. Al doilea tablou pare să fie central. Acesta este dominat de chipul tatălui care priveşte zi de zi un drum gol, care speră împotriva oricărei speranţe. Este imaginea lui Dumnezeu care aşteaptă întoarcerea oilor rătăcite. De îndată ce se profilează la orizont chipul fiului, tatăl aleargă în întâmpinarea lui pentru a-l îmbrăţişa. Nu-i cere o perioadă de ispăşire şi de probă, ca să se convingă de sinceritatea părerii de rău. Nu-l lasă nici măcar să-şi mărturisească păcatul. Toate acestea arată că îl aştepta, că nu-şi pierduse încrederea în om; în om, pentru că fiul reprezintă aici orice păcătos, aşa cum Tatăl este aici chipul lui Dumnezeu. Tatăl îl recunoaşte în demnitatea de fiu. Aşa cum spun primele cuvinte de salut adresate fiului, este o moarte care se transformă în viaţă, o rătăcire ce devine reîntâlnire plină de bucurie. Aşadar, Tatăl Dumnezeu îl însoţeşte pe om în calea sa de întoarcere. Nu e Dumnezeu care închide poarta sau care judecă fără milă. Haina cea mai frumoasă, sandalele în picioare, inelul în deget sunt tot atâtea moduri de a spune că fiul este total reabilitat, că a fost reaşezat în toate drepturile, că îşi are locul său în familie.
Evanghelia de astăzi, ca de altfel întreaga Biblie, arată chipul unui Dumnezeu bogat în iertare şi milostivire. Un text din Cartea Exodului notează: "Dumnezeu se poate mânia până la a patra generaţie, dar se arată îndurător până la a mia generaţie". Într-un alt text se afirmă că Domnul nu vrea moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă şi să fie viu. Dumnezeul Bibliei s-a arătat oamenilor drept un domn plin de bunătate, de îndurare şi de dragoste. Definiţia Dumnezeului Bibliei este "Dumnezeu Iubire".
Sfântul Augustin spunea: "Dacă din cauza unui cataclism toate Bibliile din lume s-ar pierde şi nu ar mai rămâne decât una singură, şi chiar dacă din această singură Biblie doar o pagină s-ar mai putea citi, şi din această pagină doar un singur rând, şi dacă acest rând ar fi cel din sfântul Ioan - Dumnezeu este iubire -, atunci totul ar fi salvat". Chintesenţa Sfintei Scripturi este afirmaţia "Dumnezeu este iubire" şi el se arată lumii prin dragoste. Acest chip al lui Dumnezeu se poate desluşi în istoria oamenilor.
Parabola evanghelică pare să fie o scurtă istorie a mântuirii. Pe fondul ei se află Adam, prototipul biblic al tuturor celor care aspiră să trăiască independent de Dumnezeu. Se află pe fundal istoria păcătoşilor din timpul lui Noe, peste care s-a abătut potopul. Se află istoria lui Israel, care îndepărtându-se de pământul părinţilor, ajunge în Egipt, în ţinutul idolilor, şi devine un popor de sclavi. Pe fondul parabolei se află şi Dumnezeu care îi zice lui Moise: "Am văzut necazul poporului meu în Egipt şi am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor". Este Dumnezeu care îi zice lui Iosue: "Astăzi am îndepărtat de la voi ocara Egiptului", aşa cum se poate citi în lectura întâi de astăzi. La rândul său, şi lectura a doua spune ceva despre planul de mântuire divin, privit sub forma împăcării dintre Dumnezeu şi oameni în Cristos.
Adesea, s-a căutat un element unificator pentru o Biblie care are două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament şi 73 de cărţi. Acest fir roşu sau element de unitate poate fi ideea unui proiect de mântuire al lui Dumnezeu în care, din fericire, suntem şi noi inseraţi.
Al doilea aspect, a doua motivaţie: Biblia ne învaţă să trăim ca fii ai Tatălui. În faţa unui Dumnezeu care nu vrea să pedepsească, ci să îi ierte pe oameni, să-i facă părtaşi la bunurile şi la viaţa sa dumnezeiască, sunt posibile două atitudini.
O primă opţiune este cea a fiului mai mare, care consideră că este drept şi are merite. Mai mult, este capabil să judece conduita fratelui şi bunătatea lui Dumnezeu. Cele două tipuri de atitudine se pot găsi şi în zilele noastre printre credincioşi. Se întâlnesc uneori cei ce imită stilul fratelui mai mare: super-credincioşii, pentru care religia este un fel de medalion ţinut la piept, pentru a fi văzut de toţi, cei ce se consideră mai drepţi şi mai buni, care se cred superiori şi-i judecă pe semenii lor.
De cealaltă parte, e atitudinea fiului mai mic, fiul rătăcitor, care îşi recunoaşte mizeria, degradarea, şi este gata să ceară iertare şi să vină în faţa tatălui cu încredere şi cu umilinţă. Acesta a realizat drumul întoarcerii, al convertirii, s-a întors acasă la ospăţ, la îmbrăţişare şi la dragoste. Până la urmă, ce înseamnă a fi fiu? Fiul este cel care recunoaşte dependenţa sa de părinţi, ştie că viaţa lui depinde cu totul de grija şi atitudinea şi atenţia lor. Un fiu al lui Dumnezeu nu e cel care caută mereu autonomia, ci acela care are încredere în Tatăl şi face ceea ce este plăcut în ochii săi. În acelaşi timp, un fiu adevărat este gata de convertire.
Convertirea este, pe de o parte, întoarcerea de pe un drum greşit, care ne rătăceşte, pe de altă parte este schimbarea minţii. Convertirea creştină nu constă în primul rând în culpabilizarea omului, şi aşa dezorientat, răvăşit şi înstrăinat. Convertirea constă, în principal, în recuperarea încrederii în Dumnezeu, Tatăl bogat în milostivire. El ne aşteaptă, aleargă în întâmpinarea noastră, ne primeşte mereu în casa sa şi face sărbătoare. Şi sărbătoarea nu se face singur, ci împreună cu alţii, în comunitate. Biblia este o carte despre convertire. Ne invită la schimbarea modului de a fi şi de gândi. Şi gândim, astfel, o întâlnire cu un Dumnezeu milostiv, cu un Tată care ne conduce pe calea binelui, a dreptăţii, a sfinţenie şi a vieţii în casa sa.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În încheiere, aş dori să reafirm: Biblia este cea mai importantă carte deoarece ne spune cine este Dumnezeu şi cine suntem noi. Revenind la prima întrebare - "Cine este Dumnezeu" -, Biblia afirmă că Dumnezeu este Tată. Acesta este cel mai potrivit nume pentru el. Biblia ne transmite, mai apoi, că Dumnezeu este iubire. Iar la a doua întrebare, "Cum să trăiesc şi să înţeleg Biblia?": Din postura de fiu care are încredere în iertarea şi dragostea divină şi este dispus să se convertească zi de zi. Ne rugăm la această Sfântă Liturghie ca Duhul Sfânt să ne ajute să-l cunoaştem mai bine pe Dumnezeu, Tatăl iubitor, şi tot el să ne inspire pentru a putea trăi mereu ca fii buni şi convertiţi. Amin.
