Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Lecturile pe care tocmai le-am ascultat fac referire la rugăciunea făcută cu insistenţă şi credinţă. În prima lectură, luată din Cartea Genezei, iese în evidenţă rugăciunea de mijlocire, încrezătoare şi statornică a lui Abraham. "Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată". Tot aici descoperim cum un mic număr de oameni drepţi pot atrage după sine mântuirea multor păcătoşi.
Sfântul apostol Paul, în lectura a doua de astăzi luată din Scrisoarea către Coloseni, ne-a spus că numai prin Botez au devenit creştinii parte din trupul lui Cristos, devenind părtaşi ai morţii şi învierii sale şi dobândind astfel, prin iertarea păcatelor, viaţa veşnică. Acest lucru înseamnă că prin sacrificiul său Isus ne oferă acea capacitate de a trăi o viaţă nouă, dacă şi noi dorim acest lucru. Ce înseamnă viaţă nouă? Înseamnă viaţa trăită în Duhul lui Dumnezeu: să faci binele, să iubeşti, ajută, slujeşte, sunt lucruri la îndemâna oricui şi inspirate de Duhul Sfânt. "Fă acestea şi vei trăi viaţa Duhului lui Dumnezeu", ne spune Dumnezeu în Cartea Deuteronomului.
Pentru a putea discerne din milioanele de informaţii pe care le primim zilnic avem nevoie de un punct fix, spre care să ne raportăm, iar aceasta este Sfânta Împărtăşanie. Aici întâlnim jertfa de iubire a lui Isus. Isus a ales iubirea ca valoare pentru viaţa sa şi ştim că Dumnezeu l-a glorificat înviindu-l din morţi.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Pentru a putea rămâne mereu legaţi de acest punct fix este necesar să ne rugăm, să ne rugăm neîncetat. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul "neîncetat" înseamnă fără oprire, fără întrerupere, necontenit, continuu. De aceea, rugăciunea a fost numită şi respiraţia sufletului. Cu alte cuvinte, a ne ruga neîncetat este o funcţie spirituală a celor născuţi din Dumnezeu şi înseamnă a fi conştienţi tot timpul de prezenţa permanentă a lui Dumnezeu în viaţa noastră prin Duhul Sfânt.
Isus Cristos ne ajută să înţelegem acest lucru prin rugăciunea Tatăl nostru. Evanghelia din duminica de astăzi prezintă rugăciunea Domnului aşa cum o găsim în Evanghelia după sfântul Luca. Rugăciunea Tatăl nostru, pe care am învăţat-o şi ne rugăm de fiecare dată la Sfânta Liturghie şi cu alte ocazii, este rugăciunea Domnului pe care o regăsim în Evanghelia după sfântul Matei. De ce oare această diferenţă? În primul rând, Duhul Sfânt, autorul final al Sfintei Scripturi prin evanghelişti - scriitorii evangheliilor, a prezentat învăţăturile pe care Isus le-a dat diferitelor grupuri de oameni. Sfântul Matei s-a adresat creştinilor de origine evreiască. Sfântul Luca s-a adresat creştinilor de origine păgână. Evanghelistul Matei a subliniat că Isus a fost împlinirea Scripturii. Poporul, pentru care evanghelistul Luca a scris, nu ştia nimic despre Sfânta Scriptură. Majoritatea oamenilor erau săraci şi cei de jos ai societăţii. Ei nu ar fi putut avea o bază în Sfânta Scriptură, dar ei au avut o înţelegere profundă în lucrările Duhului Sfânt. Ei au crezut că Duhul Sfânt i-a chemat şi pe ei la credinţă şi i-a susţinut aşa cum a făcut-o în ziua Rusaliilor.
Aşadar, vă invit să aruncăm o privire asupra rugăciunii Domnului nostru Isus Cristos, din evanghelia duminicii de astăzi. În primul rând, noi ne adresăm lui Dumnezeu numindu-l Tată, cu îndrăzneala şi încrederea proprie fiilor. Nu suntem fii în sens metaforic, dar în sens real. Sfântul apostol Ioan spune: "Tuturor acelora care au primit cuvântul le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, născuţi din Dumnezeu". Aşadar, suntem fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă privilegiul de a-l numi Tată şi ne invită să trăim ca fii, cu toate onorurile, drepturile şi îndatoririle care derivă din această demnitate.
Regele Ludovic al XV-lea avea o fiică foarte arogantă. Într-o zi, negăsindu-şi lănţişorul de aur pe care obişnuia să-l poarte la gât, a dat vina, fără motiv, pe cameristă. "Doamnă", s-a apărat aceasta, "îmi faceţi o mare nedreptate". "Cum îţi permiţi să vorbeşti astfel?", răcni prinţesa, "nu ştii că sunt fiica regelui?" "Iar eu sunt fiica lui Dumnezeu" a replicat liniştită camerista. Ce frumos este să-ţi recunoşti mereu identitatea şi să te comporţi ca atare.
Ne avertizează sfântul Ioan Crisostomul: "Aveţi grijă, nu puteţi să-l numiţi Tatăl vostru pe Dumnezeul oricărei bunătăţi, dacă păstraţi în voi o inimă crudă, inumană, rece. În atare caz, nu aveţi în voi pecetea bunătăţii Tatălui ceresc". Aşadar, o primă indicaţie este să fim atenţi la demnitatea pe care o avem, aceea de fii ai lui Dumnezeu şi să ne comportăm ca atare.
Atunci când spunem "sfinţească-se numele tău" noi spunem: fie ca toţi oamenii să înţeleagă sfinţenia numelui tău. Îl rugăm, astfel, să extindă cât mai mult în lume darul mântuirii veşnice. Sfântul Petru Crisostom spunea la un moment dat: "Să-i cerem lui Dumnezeu să sfinţească numele său pentru că prin intermediul sfinţeniei el mântuieşte şi sfinţeşte creaţia. Cerem ca numele lui Dumnezeu să fie sfinţit în noi şi prin viaţa noastră".
În continuarea rugăciunii sfântului evanghelist Luca, urmează invocaţia "vie Împărăţia ta" şi prin ea creştinii se rugau în acel timp, şi noi ne rugăm şi astăzi, ca ordinea mondială să fie schimbată. Se rugau, şi ne rugăm şi noi, pentru o lume diferită, care ar aprecia mai degrabă iubirea de sacrificiu decât acumularea de bunuri materiale, iertarea decât violenţa, pacea decât războiul. Noi încă mai trebuie să ne rugăm, ca de altfel şi să acţionăm concret, pentru ca această Împărăţie să se instaureze cât mai repede în lume.
În constituţia pastorală Gaudium et Spes, ca rezultat al Conciliului al II-lea din Vatican, ni se precizează următoarele: "Vocaţia la viaţa veşnică nu anulează, ci face mai impetuoasă datoria de a utiliza energiile primite de la Creator pentru a realiza în această lume dreptatea şi pacea".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată o altă îndatorire pe care o avem: să stabilim Împărăţia lui Dumnezeu prin dreptatea lui.
Sfântul evanghelist Luca continuă rugăciunea aducând-o în prezent: "Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele". Tatăl, care ne dă viaţa, nu poate să nu ne dea necesarul pentru a o păstra şi a o face să crească, adică toate bunurile materiale şi spirituale, sănătate, muncă, pâine şi, mai ales, binele indispensabil, care este harul, pentru că omul nu trăieşte numai cu pâine. Creştinul se roagă şi munceşte. Se roagă ca şi cum totul ar depinde de Dumnezeu şi munceşte ca şi cum totul ar depinde de el.
Continuăm rugăciunea Tatăl nostru cu invocaţia "Iartă-ne păcatele noastre pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte". Această cerere este particulară, pentru că este legată de o angajare precisă: Părinte, iartă pentru că şi noi iertăm, ba am iertat deja. Norma creştină pentru iertare este compasiunea şi iertarea Tatălui. Trebuie să ne oprim să ne mai distrugem cu ranchiunile şi să iertăm, să trecem peste şi să ne bucurăm la masa creştină, pentru că milostivirea Domnului nu poate ajunge la inima noastră până când nu am iertat celor care ne-au făcut răul.
În cele din urmă, rugăciunea Domnului din Evanghelia după sfântul Luca se încheie cu această invocaţie: "Şi nu ne duce pe noi în ispită". Această cerere duce către rădăcina celei precedente, pentru că erorile şi păcatele noastre sunt rodul consensului la ispită. Suntem mereu angajaţi în lupta între bine şi rău şi pentru această luptă implorăm cu insistenţă puterea Duhului sfinţitor, pentru discernământ şi pentru a depăşi orice încercare. Cu simplitate şi încredere punem mâna noastră în mâna Tatălui nostru ceresc ca un copil atunci când se teme.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Concluzionând cele spuse până acum, putem reţine trei lucruri importante. În primul rând, că rugăciunea este cu adevărat importantă în viaţa fiecărui creştin. Rugăciunea nu este totul, dar totul depinde de rugăciune.
Al doilea punct important este faptul că trebuie să ne rugăm cu stăruinţă. La acest lucru ne îndeamnă şi îndrăzneala lui Abraham, la fel şi strigătul psalmistului şi îndemnul lui Isus din evanghelie: "Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide".
Ultimul şi cel mai important lucru care le uneşte pe primele două este faptul că în rugăciunea noastră insistentă trebuie să-l invocăm pe Duhul Sfânt, mai ales să-l cerem de la Dumnezeu pentru a ne lumina şi pentru a ne călăuzi pentru a trăi ca adevăraţi fii ai săi. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu.
