"Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!"
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători,
Solemnitatea de astăzi, Cristos, Regele Universului, este ultima din anul liturgic care a început cu prima duminică din Advent.
Cuvântul (sfârşit) ultim aduce în inimile noastre o oarecare melancolie, deoarece realizăm că timpul trece atât de repede şi ne întrebăm: Încotro? Prin sărbătoarea de astăzi pe care o celebrăm, Biserica ne răspunde la această întrebare: Ultima zi va fi ziua gloriei lui Cristos, când, aşa după cum mărturisim în Crez, el va veni să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Lupta dintre bine şi rău la care asistăm în fiecare zi are un singur sfârşit posibil: victoria lui Cristos.
Evanghelia proclamată ne prezintă crucea drept tron al lui Cristos Rege. Scrierea de pe cruce: "Acesta este regele iudeilor" (Lc 23,39) este pusă în batjocură, iar regele apare ca un înfrânt, ca un răufăcător ce atârnă pe lemnul crucii.
Uneori se reproşează Bisericii că nu ştie să-şi facă reclamă, publicitate cu oferte interesante, ademenitoare. Dar se uită un lucru foarte simplu: că în centrul creştinismului se află crucea care pe prea puţini interesează.
Se poate transforma crucea în: insignă sau distincţie sau se poate pune la gât cu lănţişor de aur sau păstra într-o colecţie, dar va păstra mereu insuportabilul său realism, forţa scandaloasă care provoacă.
Dar chiar acest instrument al falimentului uman, ne este prezentat de liturgia de astăzi ca instrument al victoriei divine. Locul înjosirii devine tron al gloriei.
Acest adevăr îl putem concretiza şi în persoana episcopului Anton Durcovici. Arestat de securitate la 26 iunie 1949, anchetat la Bucureşti mai bine de un an, tratat ca bandit şi trădător în închisorile din Jilava şi Sighetu Marmaţiei, moare în urma bătăilor şi înfometării la 10 decembrie 1951 şi este aruncat într-o groapă comună. Înjosit în ultimul hal, va fi înălţat la cinstea altarelor. Sfântul Părinte papa Francisc, în urma unui lung proces de beatificare, a recunoscut oficial, la 31 octombrie, martiriul suferit pentru Cristos de vrednicul slujitor al lui Dumnezeu.
Revenind la evanghelie, observăm că poporul şi căpeteniile, soldaţii şi tâlharul din stânga îşi băteau joc de Isus, zicând: "Să se salveze pe sine, dacă este Mesia, alesul lui Dumnezeu!" (Lc 23,35). Sunt atâţia şi astăzi care trăiesc după logica salvării de sine indiferent prin ce mijloace. Aceasta este logica diavolului care l-a ispitit pe Isus în pustiu, înainte de a-şi începe activitatea publică. Dar această logică nu face altceva decât să creeze diviziuni pentru că fiecare are în vedere propriul interes. Dar adevărata forţă creştină a unei lumi noi, nu constă în salvarea proprie, ci în salvarea celorlalţi. De aceea Isus nu coboară de pe cruce.
Tâlharul din dreapta, în schimb, îl roagă pe Isus: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" (Lc 23,42) Şi Isus vrea să-şi amintească de cel care suferă alături de el pentru că este Dumnezeu. Domnul îşi aminteşte. Chiar acesta este unul din numele pe care Sfânta Scriptură îl foloseşte pentru Dumnezeu. Pe cruce este un Dumnezeu care nu vrea să se salveze, dar vrea să salveze pe alţii, oferind acestei lumi legea fundamentală a împărăţiei pe care el a venit să o inaugureze: Împărăţia veşnică şi universală, împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii, aşa cum vom auzi în prefaţa acestei solemnităţi.
Această împărăţie nu aparţine celor care sunt norocoşii învingători ai istoriei sau celor care se dau în spectacol afişând imaginea unor oameni împliniţi. Această împărăţie aparţine tuturor acelora care sunt capabili să sufere pentru cei încercaţi şi care cred că se pot realiza cu adevărat numai prin dăruirea de sine.
Şi în zilele noastre, Isus continuă să-i salveze pe cei care îl imploră. Agenţia de ştiri Aleteia a publicat un interviu realizat de un reporter da la Radio Cope din Spania. În reportaj se vorbeşte despre Moulvi Sulaiman, un tânăr dintr-un sat indian. Era al treilea dintre cei şase copii. Când avea 8 ani, tatăl său l-a trimis la o şcoală coranică pentru a deveni imam (predicator). După 10 ani de studii, la vârsta de 18 ani, era deja imam (predicator). Într-o zi, predicând în moschee, a spus că Isus Cristos nu este Dumnezeu. Una dintre persoanele prezente l-a contrazis şi i-a cerut să explice mai clar cine este Isus Cristos. Neputând să-i dea vreun răspuns, a căutat în Coran unde a găsit scris că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. Tot în Coran a mai găsit că Mahomed este mort, dar că Isus este mereu viu. Şi atunci s-a gândit pe cine ar trebui să urmeze, pe cel care trăieşte sau pe cel mort? I-a cerut lui Alah să-l lumineze şi a început să se roage. În Coran, capitolul 24, versetul 10 scrie că dacă cineva este în dubiu despre spusele Coranului, atunci să întrebe Biblia. Studiind Biblia, a înţeles care este Dumnezeul cel adevărat şi a hotărât să îmbrăţişeze creştinismul. Pentru că locuia într-o zonă în care nu existau creştini, după convertire s-a retras într-un centru de primire. După câteva zile a fost găsit de familie. Tatăl său l-a lovit cu duritate şi l-a luat cu forţa acasă. L-a închis într-o cameră, l-a dezbrăcat, l-a legat de mâini şi de picioare. I-a frecat gura, nasul şi ochii cu o substanţă picantă şi l-a lăsat acolo fără hrană. După 28 de zile a venit tatăl său cu un cuţit în mână şi i-a spus că dacă va rămâne mai departe cu Isus (creştin) îl va ucide. Răspunsul a fost foarte clar: că îl va urma pe Isus. În acel moment o lumină foarte puternică i-a atins sufletul şi i-a dat forţa de a striga: Isuse! Atunci tatăl a căzut dintr-o dată, iar cuţitul pe care îl avea în mână i s-a înfipt în piept, provocându-i o rană destul de mare. A început să sângereze abundent, iar din gură curgeau spume. Familia l-a luat repede şi l-a dus la spital, dar au uitat să încuie uşa. Aşa că Moulvi Sulaiman, devenit prin Botez Mario Joseph, a putut să iasă şi cu un taxi s-a întors la centrul de primire, unde a rămas ascuns mai mult timp. Dumnezeu l-a întărit şi de atunci au trecut 18 ani. Astăzi el este predicator catolic în India. A rămas cu ulcer la stomac şi câteva răni la gură. Nu s-a mai întors niciodată în satul natal. În cimitirul satului există o piatră de mormânt cu numele său, iar sub piatră un sicriu cu o sculptură în argilă a trupului său.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, orice putere umană este relativă, provizorie. Ea este distrusă de timp şi zdrobită de moarte. An de an, fără să ne dăm seama, ne apropiem de propria moarte. Acest fapt, ar trebui să relativizeze toate prezumţiile şi iluziile cu care se hrănesc atâtea persoane. Adevărata putere aparţine celui care poate să schimbe ziua morţii în zi de naştere. Şi aceasta s-a întâmplat pe cruce, când Isus a spus: "Astăzi vei fi cu mine în Paradis!" (Lc 23,43). Ziua în care tâlharul moare devine ziua naşterii sale pentru cer.
Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând acest fapt, spune următoarele: "Acest mare tâlhar a furat paradisul. Niciunul înaintea lui nu a mai auzit o asemenea promisiune: nici Abraham, nici Isaac, nici Iacob, nici Moise, nici profeţii, nici apostolii. Tâlharul a intrat în paradis înaintea lor. Dar şi credinţa lui a depăşit credinţa lor: l-a văzut pe Isus sfâşiat de durere şi l-a adorat ca şi cum ar fi fost în glorie, l-a văzut pironit pe cruce şi l-a implorat ca şi cum ar fi fost pe tron, l-a văzut condamnat şi i-a cerut un favor ca unui rege. O, admirabil tâlhar! Ai văzut un om răstignit şi l-ai proclamat Dumnezeu!"
Tâlharul a privit cu ochii credinţei fără să se lase înşelat de aparenţe. De aceea şi Domnul citind în inima tâlharului, a spus: "Astăzi vei fi cu mine în paradis!" Şi apoi nu au fost meritele sale care l-au făcut să intre în paradis, ci bunătatea lui Dumnezeu. Iar Bossuet comentează această promisiune: "Astăzi vei fi cu mine în paradis": "Astăzi - câtă promptitudine! Cu mine - ce companie! În Paradis - ce odihnă! Omul care intră în sine, se pune în faţa lui Dumnezeu, care îşi recunoaşte păcatele sale, este în stare să recunoască iubirea lui Cristos şi, deci, regalitatea sa. În faţa unei asemenea atitudini sincere, Isus este gata să-i ofere paradisul!"
Acest tâlhar căit, nu se lasă înşelat de aparenţe, ci priveşte la Isus cu ochii credinţei. Astfel el devine pentru noi toţi, astăzi când încheiem Anul Credinţei, un adevărat model.
Dragi bolnavi, dragi persoane în vârstă, în suferinţele prin care treceţi, să ştiţi că Isus nu vă uită! Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, în ciuda tuturor împotrivirilor şi neîmplinirilor noastre, Isus îşi aminteşte de noi! De aceea să-l rugăm adesea pe Isus, prin cuvintele tâlharului convertit de exemplul lui Cristos: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" Amin.
