Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Arthur Wellesley, duce de Wellington, cel care l-a învins pe Napoleon la Waterloo, se afla la vânătoare cu mai mulţi prieteni. Au ajuns la poarta unei ferme, unde stătea de pază un băiat. Ducele i-a spus: "Deschide poarta, băiete!". "N-o deschid! Tata mi-a poruncit să nu o deschid nimănui". "Dar eu sunt duce de Wellington şi nu îngădui nimănui să mi se împotrivească!" "Să trăiţi!", l-a salutat băiatul cu respect. "Ei, acum vrei să-mi deschizi?" "Nu!" "Cum aşa? De ce?" "Nu deschid pentru că eu cred că marele duce nu vrea ca un sărman copil ca mine să fie neascultător faţă de tatăl său şi să-i înşel încrederea." Ducele de Wellington i-a întins mâna şi l-a felicitat pe băiat. Apoi s-a întors către prietenii săi şi le-a spus: "Să ne întoarcem, domnilor! Dacă aş avea o mie de băieţi ca acesta, aş cuceri lumea!".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Citind evanghelia de azi, Isus parcă ar vrea să ne spună acelaşi lucru. Dacă creştinii s-ar strădui să fie ca acest econom din evanghelie, care vrea să-şi rezolve problemele viitorului său, altfel ar fi lumea.
Avem ca personaj azi un om corupt, care înşală aşteptările celui care l-a angajat. Ajuns în dificultate, caută prin orice mijloc, chiar şi necinstit, să-şi rezolve viaţa în viitor.
Găsim o oarecare asemănare la acest personaj cu fiul risipitor, din evanghelia de duminica trecută. Ambii greşesc, ambii ajung la descurajare, ambii vorbesc singuri, dialoghează singuri, parcă ar vorbi cu ei înşişi. Când ajung la momentul de cumpănă vorbesc singuri şi încep să facă planuri. Discursul se aseamănă mult: "Ce să fac?" Răspuns: "Aşa am să fac!". Fiul risipitor se întoarce la tatăl, economul pune la cale o înşelătorie, un fals, dar ştie să caute prieteni pentru viitor. Fiul risipitor merge la tatăl adevărat şi iubitor. Acest econom îşi caută prieteni cumpărându-i, iertându-le din datorii.
Însă Isus nu-l laudă pentru ceea ce face, dar îi laudă isteţimea, înţelepciunea cu care rezolvă ieşirea dintr-o situaţie neplăcută, dar mai ales aceea de a-şi asigura viitorul. Isus parcă oftează trist şi ar vrea să spună: "Voi căutaţi cu aceeaşi înţelepciune şi cu aceeaşi energie, oare, cele ale spiritului? Voi vă interesaţi cu aceeaşi energie de viaţa veşnică, de obţinerea Împărăţiei lui Dumnezeu?".
În evanghelie mai citim: "Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinsit pentru că a lucrat cu înţelepciune", pentru că fiii acestui veac, generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.
De fapt, cum am putea gândi înţelepciunea? Vă propun o scurtă aplicaţie. Mergând pe stradă, vom vedea, poate, un om, care cere ceva de mâncare. Pentru acel moment nu-l mai interesează ziua de mâine. E un om tare puţin înţelept. Un altul, puţin mai înţelept, va gândi: "Dar, mai este şi mâine o zi. Azi am primit ceva de mâncare, dar mâine nu se ştie. Ia să păstrez o bucată de pâine şi pentru mâine". Un altul, şi mai înţelept, va zice: "Acum e toamnă, mai e ceva prin grădină, dar va veni iarna, trebuie să fac provizii şi pentru iarnă". Un om şi mai înţelept va spune: "Anul acesta mi s-a făcut recoltă bună, dar poate anul viitor va fi secetă sau alt dezastru. Să am ceva asigurat şi pentru anul viitor". Un altul, şi mai înţelept, gândeşte aşa: "Acum am 40, 50 de ani, dar va veni o vreme când nu voi mai putea munci. Ia să mă asigur eu şi pentru acei ani". Dar creştinul, care este cel mai înţelept om de pe pământ, pentru că el priveşte şi dincolo, după ce trece această viaţă, va spune: "Acum eu sunt pe acest pământ, dar trebuie să am grijă să mă asigur şi pentru momentul când voi trece dincolo, când va veni ceasul morţii".
Isus, azi, dragi credincioşi, tocmai această înţelepciune ne-o cere. Şi e trist că o vede mai activ la fiii întunericului şi nu la noi, care suntem fiii luminii, care căutăm veşnicia. De fapt, prin naştere, ca oameni, pe acest pământ, dar şi botezaţi ai Bisericii, noi am devenit administratorii lui Dumnezeu pentru o grămadă, o mulţime de valori. Cine este necinstit, ne spune evanghelia de azi, în cele mai mici lucruri, este necinstit şi în cele mai mari. Cine nu administrează bine darurile primite aici pe pământ, cum i se vor încredinţa, oare, bunurile din Împărăţia cerurilor? Iarăşi, câteva exemple.
Am primit în administrare viaţa. Ce facem cu ea? Oare nu adesea folosim viaţa primită de la Dumnezeu pentru a lupta contra lui Dumnezeu, pentru a păcătui, pentru a ne împotrivi lui? Am primit darul credinţei la Botez. Şi, totuşi, vedem atâţia botezaţi pe care nu-i mai interesează Dumnezeu, nu mai ţin cont de angajamentul de la Botez. Atâţia creştini au un comportament păgân, parcă. Sau, atâţia soţi au primit darul unei familii, au devenit administratorii unei realităţi divine, care este sfânta Căsătorie. Oare mai sunt ei administratori de încredere, când atât de uşor rup legământul Căsătoriei? O familie care atât de uşor divorţează, mai este ea administratoarea sacramentului sfânt sau administratoarea propriului egoism şi interes? Sau, tatăl şi mama au primit un alt mare dar de la Dumnezeu, acela de a fi izvor de viaţă, o adevărată minunăţie, o adevărată forţă creatoare, de a fi colaboratori ai lui Dumnezeu în perpetuarea vieţii. Oare mai sunt părinţii administratori de încredere ai acestui dar, când ei înşişi devin izvor de moarte pentru atâţia copii, care din cauza lor nu au văzut lumina soarelui şi chipul mamei? Întrebări şi iar întrebări. Administratori permanenţi.
În luna aprilie a anului 2012 au fost sfinţiţi preoţi doi fraţi gemeni din Chile, Paolo şi Felipe. Mama acestor doi tineri preoţi, Roza Silva, în prima parte a anului 1984 era însărcinată şi aştepta cu nerăbdare să aducă pe lume primul ei copil. Deoarece lucra într-un spital, într-un mediu cu radiaţii, a fost sfătuită să facă un ecograf, ca să vadă starea sarcinii. La ecografie medicul i-a spus: "Vai, doamnă, văd ceva tare curios: Copilul are trei mâini, picioarele sunt încrucişate şi se pare că are două capuri". În urma acestei constatări, medicul nu a stat pe gânduri şi i-a propus întreruperea sarcinii. Mama, catolică, s-a opus categoric acestei decizii. Medicii insistau, argumentând că îşi pune viaţa în pericol. Dar Roza Silva nu a cedat nicicum. La data de 10 septembrie 1984, tânăra mamă l-a născut pe Felipe, un copil perfect sănătos. Dar imediat au apărut noi complicaţii. Placenta mamei nu reuşea să iasă afară. Medicii vin imediat cu ideea de a o sfărâma ca să o scoată cât mai repede şi mai uşor. Mama din nou s-a opus fărâmării, explicând că i se părea că ar mai fi un copil. Astfel, Paolo s-a născut cu 17 minute mai târziu. Într-o emisiune televizată, la CNN, Paolo explică: "E important acest detaliu, şi semnificativ pentru mine. Dacă medicii ar fi intervenit cu forţa, eu eram ori handicapat, ori mort". În anul 2003, la vârsta de 18 ani, ambii fraţi au intrat în seminar. După primul an de seminar, în anul 2004, mama le-a povestit istoria naşterii lor. Şi încheie acest Paolo, părintele Paolo acum: "Am descoperit acum că totul a constat în tăria mamei mele de a spune «da» vieţii în acest moment". O adevărată administratoare a darului vieţii, care nu a înşelat aşteptările lui Dumnezeu şi nici ale copiilor săi.
Azi să ne întrebăm: Oare Isus e mulţumit cum administrez eu darurile primite: viaţa, credinţa, vocaţia, preoţia mea, căsătoria noastră, timpul, sănătatea, inteligenţa, rolul meu în Biserică, copiii, familia? Şi aş putea continua. Sunt întrebări pe care ni le pune Isus azi.
Şi aş încheia cu o frumoasă rugăciune a lui Raoul Follereau, un apostol al leproşilor, cel care a inventat, de fapt, şi un medicament contra leprei. Comentând aceste texte de azi, el spune: "Noi am construit biserici, dar istoria noastră e un război fără sfârşit. Am construit spitale, dar noi, pentru fraţii noştri, am acceptat să trăiască în foame. Iartă-ne, Doamne, pentru natura pe care o distrugem, pentru pădurile pe care le asasinăm, pentru apele pe care le murdărim. Iartă-ne pentru vieţile care nu mai vin. Iartă-ne pe rupturile pe care la facem în fiecare zi. Doamne, fă din noi administratori ai darurilor tale în fiecare zi. Amin".
Lăudat să fie Isus Cristos!
